Două noi cazuri de gripă AH1 au fost confirmate astăzi la nivelul județului Dolj. Pacienții cu gripă sunt un copil și un adult, spun reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj. ”Inițial au fost suspectați alte opt opt cazuri de gripă, am prelevat probe pe care le-am trimis la Institutul Cantacuzino, unde au fost confirmate cu grpă de tip AH1N1 două cazuri. Unul la un copil cu grupa de vârstă 5-14 ani și unul la un adult. În cazul gripei AH1N1, simptomele sunt de stare generală alterată, cu dureri musculare puternice, febră, fenomene de tuse”, a precizat Șteafn Popescu, purtătorul de cuvânt al DSP Dolj.
De la începutul acestui an, în județul Dolj s-au înregistrat 11 cazuri de gripă AH1. Aceasta poate poate produce decesul. La nivel național, mortalitatea din cauza gripei a crescut, ajungând la 50 de cazuri.