1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljProiectul „Brâncuși“, amânat până la finalul anului

Proiectul „Brâncuși“, amânat până la finalul anului

Așa va arăta „Centrul internațional Constantin Brâncuși“
Așa va arăta „Centrul internațional Constantin Brâncuși“

„Centrul internațional Constantin Brâncuși“ este cel mai întârziat șantier din Craiova. Consiliul Județean Dolj a pierdut câteva milioane de euro din fonduri europene din cauza întârzierilor. O parte dintre acestea sunt puse pe seama conductelor care străbat terenul, de a căror existență furnizorii de utilității nu știau.

Termenul la care ar fi trebuit să se încheie lucrările la „Centrul internațional Constantin Brâncuși“, din curtea Muzeului de Artă Craiova, era 22 martie 2016. Numai că, în prezent, lucrările s-au efectuat în proporție de doar 4,5%, deși era preconizat să se deruleze pe parcursul a nouă luni. „Reprezentanții ADR SV au efectuat o vizită pe teren. În urma acesteia s-a constatat că stadiul fizic al lucrării este de 4,5%. Ca urmare, au fost emise recomandări privind urgentarea execuției lucrărilor prin mobilizarea corespunzătoare de resurse umane și materiale, astfel încât să se încerce recuperarea întârzierilor“, a precizat Simona Covrescu, șef compartiment Comunicare, Promovare, Informare Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia.
Lucrările la proiectul „Brâncuși“ sunt în întârziere, din câte spun inițiatorii acestuia, în mare parte din cauza furnizorilor de utilități, cum ar fi Complexul Energetic Oltenia (CEO), Compania de Apă Oltenia (CAO) și CEZ. Planșele pe care proiectantul le-a pus la dispoziție constructorului nu au coincis cu realitatea din teren. După emiterea ordinelor de începere a lucrărilor și demararea excavațiilor, s-a constatat că amplasamentele sunt străbătute de conducte pe care deținătorii acestora (CEO, CAO, CEZ) nu le-au semnalat înainte de emiterea autorizației de construire astfel încât beneficiarul să prevadă costuri și activități pentru proiectele și lucrările de deviere a rețelelor, avize de specialitate, previziuni bugetare și licitații pentru lucrări suplimentare. „Nu ascundem realitatea. Acest proiect a plecat la drum foarte târziu și în momentul în care s-a câștigat licitația și mai erau câteva luni până la sfârșitul anului era clar că nu putem să terminăm acest proiect pe bani europeni. Am primit toate avizele de la toată lumea că terenul este liber de orice fel de sarcină. Când au început lucrările s-a constatat că există niște conducte aici. La început s-a descoperit un canal de termoficare care nu era așa cum îl prezentase compania și nu avea acel traseu, ci altul. Atunci s-a oprit execuția, proiectantul a intervenit și s-au făcut alte săpături geo, și alte avize, alte aprobări, alte autorizații. Canalul a rămas pe locul lui și s-a tras proiectul cu câțiva metri mai în stânga“, a precizat pentru GdS, Ion Prioteasa, președintele Consiliului Județean Dolj.
Reprezentanţii CEO sunt însă de o cu totul altă părere, spunând că existenţa acestui canal nu a ţinut în loc lucrările la acest proiect. „În urma solicitării Consiliului Judeţean Dolj din 11.05.2012, pentru investiţia Centrul Internaţional «Constantin Brâncuşi», a fost aprobat avizul de amplasament în 15.12.2012 de către SE Craiova II, cu poziţionarea reală a conductelor de termoficare. În data de 21.07.2015, Consiliul Judeţean Dolj a revenit cu o nouă solicitare pentru aviz de amplasament, în urma modificării proiectului pentru investiţia Centrul internaţional «Constantin Brâncuşi», care a fost avizat favorabil în data de 17.08.2015. Din punct de vedere al SE Craiova II, amplasarea conductelor nu a determinat modificarea de proiect“, a declarat pentru GdS Elena Zamfir, reprezentant Relaţii publice, CEO.

Conductele au întârziat lucrările

După ce s-a trecut primul hop şi s-a „ocolit“ conducta de termoficare, s-a obținut reautorizarea și lucrările au demarat. Cum au început s-au și poticnit. În urma lucrărilor de excavaţie pentru executarea grinzii de ghidaj şi a platformei balastate de lucru pentru pereţii viitoarei clădiri, s-a constatat existenţa unei magistrale de apă, funcționale, pe întreaga lungime a clădirii. Respectiva conductă nu figura în documentele aferente emiterii Autorizaţiei de Construire, la capitolul avize. Prin urmare, pe 9.09.2015, SC Compania de Apă Oltenia SA a realizat lucrările de deviere a conductei de apă potabilă, conductă despre care furnizorul de apă al orașului susține că nu știa. „Conducta la care se face referire nu reprezintă o magistrală de apă, ci o conductă OL Dn 160 mm pentru hidranți. SC Compania de Apă Oltenia SA nu avea cunoștință de existența acesteia, fiind amplasată în incinta Muzeului de Artă. Relocarea acestei conducte s-a realizat în patru zile de la data depistării, fără a afecta desfășurarea lucrărilor în șantier“, se arată într-un răspuns emis de CAO către GdS.
Reprezentanții Companiei de Apă Oltenia sunt însă contraziși de președintele CJ Dolj. „După problema cu conducta de termoficare, au început săpăturile. De această dată s-a dat de o magistrală de apă care ducea apă către blocurile din jur și mergea într-un bazin care nu apărea pe planșe. S-au oprit și de această dată lucrările. S-a lucrat la devierea conductei după care au luat-o de la capăt cu alte studii, alte avize“, a declarat Ion Prioteasa.
Din aceste motive, proiectul a înregistrat întârzieri în implementare, ritmul lucrărilor a fost încetinit până când au fost îndeplinite condițiile legale pentru continuarea lucrărilor. Numai că acestea au fost stagnate pentru a treia oară, deoarece constructorul a găsit și un cablu de tensiune aparținând CEZ.
Drept urmare, abia pe 6.12.2015 s-a obținut autorizația definitivă, iar lucrările puteau să demareze în plin. Venirea iernii a închis, însă, din nou șantierul pentru o perioadă. Vremea bună nu i-a determinat pe muncitori să se întoarcă pe șantier, astfel încât termenul limită de finalizare a lucrărilor, 22 martie 2016, a fost depășit. Potrivit lui Ion Prioteasa, contractul a fost prelungit până pe 7.11.2016, iar finanțarea se va face din fonduri ale CJ Dolj.

Proiect de 7,3 milioane de euro

Proiectul „Centrul internațional Constantin Brâncuși“ a fost implementat de CJ Dolj în cadrul Programului Operațional Regional  2007-2013. Contractul de execuție a fost câștigat de asocierea de firme SAN GIORGIO APPALTI SRL (lider de asociere) și SC AXIA SRL. Costul lucrării este de 7,3 milioane de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS