Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova este un adversar redutabil când joacă acasă, în Sala Polivalentă. Oltenii au învins sâmbătă liderul CSM Oradea, cu scorul de 81-77, în etapa a 29-a din Liga Națională. Rezultatul, coroborat cu ce s-a întâmplat în celelalte meciuri din grupa valorică 1-6, a coborât Oradea pe locul doi, poziție pe care o ocupa de aproximativ trei luni, în timp ce formația craioveană a avansat pe locul cinci de pe locul patru, la un punct în fața celor de la BC Mureș.
După ce etapa trecută au pierdut la Cluj în ultima fază a jocului, baschetbaliștii craioveni au început în forță partida din Polivalentă cu Oradea, iar după primele zece minute conduceau cu 24-15. În sfertul următor, oaspeții au forțat și au reușit să anuleze deficitul, apoi au trecut la conducere. Totuși, la pauza mare, Craiova avea un avantaj fragil de două puncte, scor 36-34. La reluare, bihorenii pregătiți de Cristi Achim s-au apărat precis, ceea ce i-a incomodat pe olteni, iar în atac au găsit mult mai ușor calea spre coș şi la finalul sfertului trei conduceau cu 61-57. SCM-U a controlat sfertul patru, mai ales că CSM Oradea nu a reușit să înscrie deloc în primele patru minute. Burlacu și colegii săi au fost atenți și au obținut o victorie importantă.
Hargrove, principalul marcator
La craioveni, americanul Darius Hargrove a terminat meciul cu 20 puncte, 18 dintre ele fiind înscrise din spatele semicercului de trei puncte. Trei dintre reușitele de la mare distanță ale jucătorului de peste Ocean au fost reușite între minutele 34 și 38 ale meciului, când SCM-U s-a desprins, de la 65 egal, la 76-70. „Am făcut un joc bun în prima parte și în sfertul patru și am obținut o victorie mare în fața unei echipe bune. Secretul nostru a fost că am jucat împreună 40 de minute, ca o adevărată echipă. Nu contează că am fost MVP-ul, doar victoria echipei noastre este importantă“, a spus Hargrove, la finalul partidei.
Aaron Johnson a fost principalul evidențiat din tabăra craioveană. Americanul a înscris 17 puncte și a fost la o pasă distanță de un double – double. Cătălin Burlacu a terminat cu 13 puncte și 5 recuperări, iar Mladen Pantic cu 12 puncte. Au mai jucat: Bureau (5 puncte) Bozovic (4), Micic (6), Popa (2), Popescu (2). Pilcevic și Djurasovic au fost lăsați în afara lotului, cei doi privind meciul de pe marginea terenului.
Sean Barnette a fost principalul realizator al Oradei, cu 19 puncte și 15 recuperări. Uros Lucic avut 13 puncte și 7 recuperări, iar Andrei Mandache și Radovan Markovic câte 10 puncte.
Burlacu: Trebuie să jucăm o apărare mult mai agresivă
Căpitanul oltenilor, Cătălin Burlacu, a spus că echipa sa a știut să gestioneze mai bine momentele în care era condusă decât atunci când era în avantaj și a adăugat că în jocurile următoare el și colegii săi trebuie să strângă rândurile în apărare: „Victoria cu Oradea este extrem de bună pentru noi. Mă bucur că echipa a reacționat bine când am fost conduși și am revenit, chiar dacă atunci când am condus noi la zece puncte nu am reacționat bine. Nu mai trebuie să repetăm greșelile copilărești din partidele precedente. Trebuie să strângem mai mult în apărare. Să jucăm o apărare mult mai agresivă, să ne limităm adversarul la un anumit număr de puncte, iar în ofensivă să fim altruiști, o adevărată echipă. Trebuie să rămânem concentrați și să luăm cu atenție fiecare meci“.
În urma acestui rezultat, Craiova ajunge la un bilanț de 17 victorii și 12 înfrângeri. Etapa următoare, oltenii vor întâlni, acasă, Steaua, noul lider. Meciul se va disputa miercuri, de la ora 20.00. „Știu că pentru cei din Craiova meciurile cu Steaua sunt speciale. Lumea vine în număr din ce în ce mai mare la sală, iar noi le răsplătim încrederea. Spectacolul nu vine numai din teren. Când ești încurajat de suporteri minunați nu poți decât să-ți faci treaba profesionist în teren“, a completat Bulacu.
În grupa locurilor 7-12, Energia Târgu Jiu a suferit o nouă înfrângere. Gorjenii au fost învinși, în deplasare, de către Phoenix Galați, cu scorul de 99-72.
Galerie foto realizată de Lucian Anghel: