6.4 C
Craiova
joi, 28 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieDouă decenii de învățământ sociologic la Craiova

Două decenii de învățământ sociologic la Craiova

Sociologi din centre de cercetare, profesori universitari din țară și din străinătate, dar și studenți și doctoranzi au fost prezenți vineri în Sala Albastră a Universității din Craiova la simpozionul internațional „Sociologia academică și provocările societății actuale“. Acesta a avut ca element central marcarea a două decenii de învățământ sociologic universitar în Bănie, punând în lumină efectele cercetării sociologice locale, dar și marile probleme ale prezentului. Cu acest prilej, au fost lansate și 11 lucrări noi care abordează problemele societății actuale. 

În urmă cu două decenii, la Universitatea din Craiova s-a introdus pentru prima dată învățământul sociologic. Pe atunci rector era prof. univ. dr. Mircea Ivănescu, care vineri, la aniversarea celor 20 de ani de sociologie, a făcut un scurt istoric al evoluției universității și învățământului sociologic. „După 1990, multe secții ale Universității au devenit facultăți ca urmare a noilor cerințe sociale și economice. De exemplu, Horticultura, s-a desprins din Agronomie și a devenit de sine stătătoare, iar Automatica și Calculatoare a devenit și ea facultate. A apărut Dreptul în 1991, Teologia în 1992, Sportul în 1994 și Sociologia în 1995. Atunci mulți tineri, absolvenți de licee, luau cu asalt băncile facultății noastre, fiind de la doi până la 15 candidați pe loc. Universitatea atinsese cifra de 34.000 de studenți. Mă bucur că în tot acest timp Sociologia a continuat activitatea și a ajuns să se dezvolte“, a spus prof. univ. dr. Mircea Ivănescu. Un rol important în dezvoltarea învățământului sociologic l-a avut prof. univ. dr. Dumitru Otovescu, care a absolvit această specializare la București și a contribuit apoi la punerea bazelor facultății de profil de la Craiova. „Învățământul sociologic a apărut pentru prima dată în 1966, la Universitatea din București, unde s-a înființat secția de Sociologie alături de cea de Psihologie, Pedagogie și Filosofie în cadrul Facultății de Filosofie. După 1990, această specializare a cunoscut o dezvoltare națională, în prezent existând Sociologie, pe lângă Universitatea din București, la Craiova, la Timișoara, Sibiu, Brașov, Iași, Cluj și Constanța. Semnificativ pentru sociologia craioveană este faptul că există cele trei cicluri de învățământ superior – licență, masterat și doctorat – și suntem îndatorați acelor oameni de suflet care au pus încredere și au susținut un proiect care a devenit realitate și a ajuns la maturitate“, a spus prof. univ. dr. Dumitru Otovescu.

Principalele provocări ale sociologiei de azi

Specializarea Sociologie a ajuns să fie astăzi una dintre științele care reflectă problemele societății. „Trăim într-o lume amenințată de prea multe crize, plecând de la cea economică, ajungem la criza valorilor și cea mai recentă, criza refugiaților, o lume care se confruntă cu probleme care afectează destinul a milioane de oameni. Însăși societatea românească a cunoscut o evoluție zbuciumată, începând cu anul 1990, o multitudine de schimbări care au avut loc până în prezent, momente dezamăgitoare cu efecte negative asupra unei bune părți a populației. Studiul științific al acestror efecte, realizat cu metodele și tehnicile de cercetare sociologică, evidențiază importanța pe care o are această profesie, profesia de sociolog în contextul actual. La Universitatea din Craiova s-au creat structuri organizatorice de cercetare și promovare a rezultatelor cercetării: Institutul Regional Oltenia, Revista universitară de sociologie, publicația Universitaria. Studenții au desfășurat practica în peste nouă județe, finalizată cu publicarea a peste 20 de monografii de comunități rurale și urbane, de probleme sociale și de instituții“, a precizat prof. univ. dr. Cezar Spînu, rectorul Universității din Craiova. Cu ocazia împlinirii celor 20 de ani de învățământ sociologic au fost lansate 11 volume de sociologie, printre care traduceri din clasici ai sociologiei mondiale: Ferdinand Tonnies – „Comunitate și societate“ – , Vilfredo Pareto „Tratat de sociologie generală“ (vol I, II). De asemenea, s-au prezentat și lucrări care cuprind cercetări științifice românești precum „Sociologi români de azi. Generații, instituții și personalități“, „Școala Sociologică de la Craiova“, dar și cercetările monografice asupra comunităților de români din Italia, Spania, Germania, Anglia, Belgia și SUA. De asemenea, în cadrul dezbaterilor pe secțiuni au fost susținute lucrări cu teme precum „Criza tranziției: noi provocări pentru sociologie“, „Rolul serviciilor de asistență socială în pachetul integrat de combatere a sărăciei“, „Multiculturalitatea – un experiment social eșuat“, „Copilul secolului XXI“, „Principalele soluții de reducere a fluxurilor actuale de imigranți în țările dezvoltate ale Uniunii Europene“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS