Tenismena Sorana Cîrstea (locul 137 WTA) a câştigat, astăzi, meciul cu sportiva turcă Basak Eraydin (236 WTA), scor 7-5 6-3, în calificările turneului WTA de la Istanbul, Turcia, şi s-a calificat pe tabloul principal al competiţiei disputate pe zgură, informează Mediafax. Meciul a durat o oră şi 22 de minute. Pentru accederea pe tabloul principal al competiţiei, Sorana Cîrstea va primi 18 puncte în clasamentul WTA şi un cec în valoare de 2.100 de dolari.
Conform tragerii la sorţi, Sorana poate juca, în primul tur, cu Anna Karolina Schmiedlova (favorita 1), Johanna Larsson (8), Ayla Aksu (wild card), Cagla Buyukakcay, Lesia Tsurenko (3) şi Julia Glushko.
Pe tabloul principal de la Istanbul Cup se mai află două românce, Alexandra Dulgheru (locul 95 WTA), care va juca în runda inaugurală cu ucraineanca Kateryna Kozlova (poziţia 129 în clasamentul mondial), şi Andreea Mitu (113 WTA), care va debuta împotriva favoritei numărul 2, belgianca Yanina Wickmayer (42 WTA).
Alături de Sorana Cîrstea, în calificări a mai evoluat şi Cristina Dinu (23 de ani, locul 221 WTA), însă aceasta a pierdut în primul meci, scor 5-7, 1-6, cu Maria Sakkari (poziţia a 126-a în clasamentul mondial), din Grecia.
Turneul de tenis de la Istanbul face parte din categoria WTA International şi este dotat cu premii totale în valoare de 250.000 de dolari.