1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjAmânare pentru retehnologizarea grupului 5 de la Rovinari

Amânare pentru retehnologizarea grupului 5 de la Rovinari

Retehnologizarea grupului cinci de la Termocentrala de la Rovinari a fost amânată din nou de către Consiliul de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia. În ultima şedinţă a Consiliul de Supraveghere nu a fost aprobată investiția respectivă, iar acest lucru s-ar datora unor probleme în ceea ce privește documentația. Retehnologizarea grupului de la Rovinari costă peste 140 de milioane de euro, iar investiţia presupune atingerea parametrilor de mediu ceruţi de către Comisia Europeană. De asemenea, grupul numărul 5 de la Termocentrala Rovinari ar înlocui grupurile mai vechi, care îşi vor finaliza orele de funcţionare. Nu în ultimul rând un grup energetic modernizat ar asigura producţia carierelor din cadrul Sucursalei Miniere Roşia – Rovinari.

Încă o investiţie în aşteptare

Tot la Termocentrala de la Rovinari ar trebui să fie construit un grup energetic nou de 600 de megawaţi, de către compania mixtă română-chineză Huadian Oltenia Energy SA. De altfel, o delegaţie chineză a fost luna aceasta în Gorj pentru a discuta pe marginea unor documente, iar luna viitoare urmează să revină la Târgu Jiu pentru a înregistra firma la Registrul Comerţului: „Următoarea vizită va avea loc în cursul lunii mai, când se preconizează că vor fi perfectate contractele, iar noua societate va putea fi înregistrată la Registrul Comerţului. Societatea mixtă Huadian Oltenia Energy SA va avea sediul în Rovinari. În cadrul acesteia vor lucra un nr. de cca 250 de angajaţi. Începerea lucrărilor de construire a noii centrale de 1 x 600 MW se va face după obţinerea tuturor avizelor şi aprobărilor necesare. Durata de construire este de cca 36 de luni de la obţinerea autorizaţiei. Această nouă capacitate de producţie ar trebui să înlocuiască capacităţile existente în SEN, a căror durată de viaţă este expirată şi a căror tehnologie ce aparţine anilor ’70 este depăşită. Se estimează că, în perioada implementării proiectului, vor fi create peste 4.000 de locuri de muncă, iar noul grup energetic va utiliza 4,6 milioane tone de lignit anual, ceea ce înseamnă securizarea a 3.000 locuri de muncă”, potrivit Complexului Energetic Oltenia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS