4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei foşti angajaţi ai Primăriei Caraula cer banii pentru orele suplimentare lucrate

Trei foşti angajaţi ai Primăriei Caraula cer banii pentru orele suplimentare lucrate

Chiar şi după ce prefectul judeţului Dolj a emis, în luna martie, ordinul privind constatarea încetării de drept înainte de termen a mandatului lui Ştefan Vancea, primarul comunei Caraula, acuzaţiile împotriva acestuia continuă să apară. Trei angajaţi ai Staţiei de epurare care a fost până în 2014 în subordinea consilului local aduc noi acuzaţii. „Timp de şapte ani am lucrat ca laborant la Staţia de epurare. Din septembrie 2012 am rămas doar trei oameni angajaţi la această staţie. Eram nevoiţi să muncim zi şi noapte, în zile de sărbătoare şi la sfârşit de săptămână. Când am mers cu pontajul la contabil şi inspector, ne-au spus că nu pot lua în considerare orele trecute de noi ca lucrate, să îl modificăm, să refacem pontajul la opt ore pe zi şi să solicităm zile libere. Am spus că refuzăm categoric zilele libere, pentru că noi am muncit şi este dreptul nostru să fim plătiţi. Ne-au refuzat categoric, iar atunci am mers să ne căutăm dreptatea în instanţă. În Primăria Caraula s-au făcut abuzuri mari de-a lungul anilor, salariile se fac pe ochi frumoşi, fără grilă de salarizare. Sunt angajaţi care au muncit câte şase luni peste hotare, iar la întoarcere la serviciu au beneficiat de concediu integral. Toate acestea s-au făcut cu acceptul primarului, al contabilului“, a povestit Constantin Covăsală, unul dintre reclamanți.
Cei trei angajaţi s-au adresat Tribunalului Dolj, unde au avut câştig de cauză. A trecut aproape un an de când Tribunalul le-a dat câştig de cauză, însă cei din primărie refuză în continuare să le acorde sumele restante.

Viceprimarul comunei, Eugen Manciu, mărturiseşte că nu cunoaşte situaţia celor trei angajaţi

Cum primarul comunei Carula, Ştefan Vancea, a pierdut definitiv procesul cu Agenția Națională de Integritate (ANI) şi a fost nevoit să părăsească fotoliul de conducere, viceprimarul comunei, Eugen Manciu, mărturiseşte că nu cunoaşte situaţia celor trei angajaţi şi că preferă să nu ia nici o decizie în acest sens. Contabilul Liviu Nicolae a precizat însă că plata angajaţilor se face conform foii de prezenţă pe baza cărora se fac statele de plată: „De la Staţia de epurare din acea perioadă, 2012-2014, orele de prezenţă pe care le deţinem sunt diferite de cele pe care angajaţii le-au prezentat instanţei. Mai mult decât atât, reclamantul Constantin Covăsală este cel care era responsabil să întocmească foile de prezenţă. Ce a prezentat dumnealui instanţei este pur şi simplu o foaie de prezenţă neştampilată, nesemnată, alta decât cea pe care noi o avem depusă la primărie. Am primit decizia instanţei, însă noi o să plătim doar ce avem în foile de prezenţă de la primărie. Nu înţelegem de ce instanţa a acceptat o foaie de prezenţă care nu este oficială“. Trebuie menţionat faptul că la procesul intentat de angajaţi nu s-a prezentat nici un reprezentant al Primăriei Caraula. Mai mult decât atât, decizia instanţei nu a fost contestată. „Atât eu, cât şi colegii mei Nicolae Neacşa şi Liviu Sulea trebuie să primim aproximativ 7.000 de lei fiecare pentru orele prestate, dar şi cheltuieli de judecată. Cei din Primăria Caraula sfidează şi ignoră justiţia“, menţionează foştii angajaţi ai Staţiei de epurare. „Din declaraţiile martorilor rezultă că reclamantul (Constantin Covăsală, n.r.) în calitate de laborant şi electromecanic la Staţia de alimentare cu apă potabilă a comunei Caraula avea atribuţii de tratare a apei, astfel încât era nevoie de prezenţa continuă a acestuia şi sâmbăta, şi duminica, precum şi în zilele de sărbători legale pentru toată perioada dedusă judecăţii acesta desfăşurând opt ore pe zi, ore care nu au fost compensate cu timp liber corespunzător şi nici plătite. În consecinţă, instanţa va admite acţiunea precizată şi va obliga pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite pentru luna februarie 2014 compuse din salariul de bază şi sporurile aferente şi la plata contravalorii orelor lucrate în zilele de sâmbătă, duminică, sărbători legale în perioada 1 septembrie 2012 – 1 martie 2014“, se menţionează în decizia instanţei.
La începutul lunii ianuarie, primarul Vancea a fost trimis în judecată și într-un dosar în care este acuzat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu, alături de fostul viceprimar Victor Șandru și de secretarul Primăriei Caraula, Aurel Matara, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Băilești.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS