4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljO familie cu cinci copii a primit o locuinţă din partea enoriaşilor

O familie cu cinci copii a primit o locuinţă din partea enoriaşilor

Părintele de la Biserica Toți Sfinții - Hagi Enuș, din Craiova, împreună cu enoriaşii au schimbat viaţa unei familii (Foto: Lucian Anghel)
Părintele de la Biserica Toți Sfinții – Hagi Enuș, din Craiova, împreună cu enoriaşii au schimbat viaţa unei familii (Foto: Lucian Anghel)

Viaţa unei familii doljene s-a schimbat în pragul sărbătorilor pascale. Cei cinci copilaşi cu vârste între doi şi opt ani care locuiau împreună cu părinţii lor în oraşul Segarcea, în condiţii greu de imaginat, într-o singură cameră într-o casă din chirpici, au primit din partea Bisericii Toți Sfinții – Hagi Enuș, din Craiova, o casă. Povestea familiei Ion l-a impresionat pe părintele Vintilă Sărdărescu, care a hotărât ca împreună cu enoriaşii bisericii să schimbe viaţa acestor suflete. „Vin foarte mulţi oameni care au nevoie de sprijin la biserică, oameni aflaţi în situaţii critice, bolnavi care au nevoie de bani pentru tratamente medicale, de ajutor pentru a-şi ţine copiii la şcoală sau pentru a avea ce să le dea să mănânce. Am aflat şi de această familie, însă am vrut foarte mult să văd condiţiile în care trăiesc. Am descoperit o familie frumoasă, extrem de muncitoare, ai cărei copii trăiau la limita sărăciei. Mama acestora, Anuţa Ion, se ocupă de creşterea copilaşilor, iar soţul ei munceşte pe unde găseşte deoarece nu are un loc de muncă stabil. Am fost impresionat să văd cum într-o cameră de numai câţiva metri pătraţi, cinci copilaşi trăiau în condiţii greu de descris. Am venit la biserică şi le-am vorbit credincioşilor despre modul în care trăiau aceste suflete. Împreună am decis că trebuie să strângem bani pentru a le cumpăra o locuinţă. Ne-am interesat iniţial în Segarcea, oraşul în care aceştia locuiau, însă nu am găsit o locuinţă sau un teren. Le-am găsit apoi o casă cu trei camere, cu grădină şi cu teren în comuna Drănic“, a povestit părintele Vintilă Sărdărescu. Împreună cu enoriaşii, dar şi cu alţi sponsori, părintele a făcut rost de avansul pe care să îl plătească pentru a cumpăra această casă. Au achitat 10.000 de lei, urmând ca până pe 15 iunie să plătească diferenţa de 20.000 de lei. „Tot împreună cu enoriaşii bisericii am strâns alimente pentru aceşti oameni. Ştim însă că au nevoie de sprijin pe termen lung pentru a avea posibilitatea să-şi ducă la grădiniţă sau la şcoală copilaşii. Am înceract astfel să îi găsim tatălui acestor copii un loc de muncă. Avem deja două opţiuni, în Drănic, la o moară, sau în Craiova, la o firmă care s-a arătat interesată să îl angajeze“, a adăugat părintele.
Toţi cei care doresc să contribuie cu orice sumă de bani pentru plata casei familiei Ion din Drănic pot merge la Biserica Toți Sfinții – Hagi Enuș, din Craiova, str. Alexandru Ioan Cuza nr. 21 pentru a cere informaţii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS