I. Cazul, în două dezvăluiri
Două dezvăluiri majore avem în scandalul Hexi Pharma. Prima, o anumită soluție cumpărată de spitalele românești în scop de dezinfecție e sensibil diluată și ineficientă. Faptul nu e doar scandalos și grav, ci și relativ inedit și surprinzător, și astfel a luat aproape cu totul ”fața” mediatică a celeilalte dezvăluiri. Și anume că firma care a vândut produsul respectiv reușește constant să obțină contracte cu statul, asta în condițiile în care produsele oferite sunt extraordinar de scumpe. Adică ceva ce am mai văzut și în alte domenii, și pe care riscăm să-l considerăm normal, sau măcar mai puțin grav, să-l trecem chiar cu vederea. O primejdie mortală!
Uitați-vă atent la cele două aspecte dezvăluite în acest caz. Dacă îl înregistrăm doar pe primul, atunci cazul e similar cu cel al lactatelor ”Brădet”, un incident ținând strict de domeniul sanitar: culpa unui privat, din greșeală sau lăcomie, combinată cu neglijența din instituțiile de stat, a provocat o problemă de sănătate publică, una eventual majoră și extinsă, dar pe care statul face eforturi să o remedieze și să readucă lucrurile la normal. Aceasta ar fi situația, dacă excludem a doua dezvăluire. Chiar și luând în calcul și popularitatea extraordinară a firmei la instituțiile de stat din domeniul Sănătății, numărul mare de contracte încheiate, chiar și așa instituțiile publice pot pretinde în continuare inocența: ”le-am dat credit, de unde era să știm că diluează soluțiile?”
Or, nu mai pot pretinde același lucru când vine vorba de preț! Nu poți afla la data semnării contractului că produsul livrat va fi defect, dar poți afla că e cu un ordin de mărime mai scump decât de la furnizor! Cum se justifică semnarea a ”n” contracte, în situația asta? Care e singura explicație rezonabilă? Dacă înregistrăm și a doua dezvăluire, altfel spus cazul în integralitatea lui, atunci el devine unul fundamental diferit. Căci avem încă un exemplu care demonstrează cât de bine fortificată a devenit corupția la cel mai înalt nivel. Cât de rău infectează întreg sistemul, cât de mult s-a cronicizat. Avem încă un exemplu că fenomenul corupției face mai mult decât să sărăcească semnificativ bugetele statului, plătite din banii românilor, ceea ce ar fi oricum ceva foarte grav. Încă un exemplu că a ajuns o problemă majoră în funcționarea instituțiilor publice. Că ucide.
II. Soluțiile, după caz
La fel ca subiectul însuși al scandalului Hexi, soluția autorităților poate fi între două extreme, de la una complet diluată și fără niciun efect la una autentică, eficientă, țintind problema reală a acestui caz: cea de sistem public corupt, nu de neglijență și/sau lăcomie particulară. Astfel, pe scala eficacității aș identifica trei repere ale soluției oferite de guvernare. La finalul scandalului putem avea:
1. Nimic. După ce se calmează anchetele, agitația publică și restul, rezultatul va fi comunicarea: „Totul s-a făcut conform cu legea!” – refrenul acela enervant și profund ticălos. ”Da, e adevărat că s-au descoperit unele produse care nu erau conforme standardului, e ceva absolut incidental. Angajatul Hexi care e responsabil a fost identificat și dat cu șuturi afară. Acum e totul e în regulă, aveți încredere!“
2. Trimiterea lui Condrea însuși cu Hexi Pharma la plimbare. Probabil și cu o teribilă indignare exprimată de autorități: ”ne-au înșelat încrederea, ne-au păcălit, să nu mai auzim de ei!” După asta, pe tăcute, sistemul își va relua funcționarea, o vreme ceva mai discret și precaut, cu un Șmondrea & Șmexi Pharma instalându-se în locul lăsat liber. Și gata, cel puțin până la următorul scandal, cu paguba de rigoare, inclusiv în boli și morți.
3. Dezvăluirea și demontarea sistemului. Mă refer la acel sistem care, în acest domeniu și în altele, face ca anumite firme să fie mereu abonate la banul public, indiferent de guvern, de spital, de prețul ridicat, de calitatea diluată șamd. Care face ca aceiași oameni să rămână în posturi de decizie, administrație sau spitale, vreme de ani de zile, ca niște lorzi feudali. Soluția asta presupune că mecanismele corupției sunt expuse, oamenii cheie sunt identificați. Și zboară din posturi. Și zboară din posturi, și justiția le interzice să le mai ocupe. Și ajung eventual la pușcărie, cu averile confiscate. Dar, mai ales, se pun în loc nu doar alți oameni, ci și legi, instituții care să prevină astfel de cazuri.
III. Testul Dragnea
Doar premierul Cioloș a reacționat ca și cum ar percepe problema reală, dar foarte timid și circumspect: a vorbit de legi prost făcute și înțeleg că urmează o anchetă a Corpului său de Control. În schimb, titularul Sănătății, dl Achimaș-Cadariu, a reacționat minimal și tardiv, doar când n-a mai avut de ales. Mai mult, reacțiile sale refuză cu obstinație să ia în calcul că avem un caz de corupție și o problemă de sistem, nu e anchetat nimic de acest fel. Nu știu dl Iohannis cum consideră, din declarații se înțelege vag doar că urmărește situația cu atenție. Pe acest fundal a intervenit zilele trecute dl Dragnea, șeful PSD:
”Dat fiind faptul ca sanatatea este o componenta majora a sigurantei nationale ii solicit public presedintelui Iohannis ca, in contextul adancirii crizei sistemului public de sanatate, sa convoace de urgenta Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, care sa analizeze situatia si sa propuna masuri urgente care sa ofere populatiei certitudinea ca autoritatile sunt capabile sa rezolve aceste probleme. Este momentul unor decizii majore, drastice, care sa repuna sistemul public de sanatate in parametrii unei functionari care sa raspunda atat provocarilor normale, de zi cu zi, cat si oricarei situatii de criza. Altminteri, situatia va scapa de sub control, cu efecte greu de anticipat.”
Nu știu dacă asta i-a fost intenția, dar dl Dragnea a pus actuala guvernare în fața unui test. Cum spuneam, cazul poate fi tratat în două feluri. Dacă dnii Iohannis, Cioloș și Cadariu continuă să-l trateze doar ca pe un incident de sănătate publică, ei bine, atunci Liviu Dragnea are perfectă dreptate! Trebuie să intervină CSAT-ul, căci avem o firmă care păcălește în sute, mii de instanțe instituțiile și oficialii noștri corecți și inocenți, sau vinovați cel mult de neglijență. E rezonabil atunci să privim firma respectivă ca o potențială amenințare la adresa întregului stat! Poate vor să ne infecteze pe toți, poate că e agentul unui guvern străin și răuvoitor, Budapesta sau cine mai știe cine! Să vină expertul Ninel Peia cu explicații și soluții, în CSAT… Pe scurt, dacă autoritățile actuale persistă în butaforia, în minciuna asta care face scandalul ”Hexi” unul strict medical și instituțiile statului român doar o victimă inocentă, atunci trebuie să accepte propunerea rezonabilă a șefului PSD.
În schimb, dacă autoritățile admit într-un bun final că avem un (alt) caz grav de corupție sistemică, atunci intervenția CSAT e inutilă. Nu e treaba Consiliului, nu e competența lui, nu e o amenințare externă ci una cât se poate de internă și de specifică. Se rezolvă prin anchete pe linie administrativă și politică (se aude, în parlament?), anchete penale, dacă e cazul, asumări de responsabilități și demisii din posturi publice, crearea și/sau întărirea de instituții și legi pentru responsabilitate, integritate și transparență. În fine, dacă dnii Iohannis și Cioloș admit că e un caz de corupție atunci solicitarea dlui Dragnea nu e doar deplasată, ci și ridicol de ipocrită, venind tocmai din partea cuiva condamnat penal pentru fapte de corupție.
Miron Damian – contributors.ro
