La nici o săptămână distanță de ultimul meci oficial al echipei feminine de handbal SCM Craiova, clubul finanțat de municipalitate a anunțat ieri noutăți. Antrenorul Bogdan Burcea, care își va încheia luna aceasta contractul cu Corona Brașov și jucătoarea Cristina Zamfir, care pleacă tot de la formația brașoveană, au semnat contracte cu SCM Craiova, pe doi ani, care vor intra în vigoare începând cu luna iulie.
„Tehnicianul craiovean a parafat un acord pentru preluarea echipei de handbal feminin SCM Craiova din postura de antrenor principal, pentru următoarele două sezoane, în perioada 1.07.2016 – 31.05.2018. De asemenea, SCM a ajuns la un acord cu sportiva Cristina Zamfir, care va evolua pentru SCM Craiova pentru următoarele două sezoane competiționale“, se menționează într-un comunicat al clubului.
Anunțul a fost făcut în condițiile în care echipa se află încă în pregătire sub comanda antrenoarei Simona Gogârlă, care mai are contract pe încă un sezon. Întrebat care este situația Simonei Gogârlă, directorul clubului, Marius Barcan, a spus pentru GdS că aceasta este antrenoarea Craiovei. „Nu am ce să declar vizavi de Simona Gogârlă. Nu a dat-o nimeni afară! Am spus că Bogdan Burcea va fi antrenor principal din vară“.
În replică, Simona Gogârlă a precizat pentru GdS că ea își respectă contractul și a adăugat că ar accepta o colaborare cu Bogdan Burcea: „Am discutat și cu directorul clubului și i-am zis că eu am un contract și vreau să îl respect. Dacă va fi să colaborez cu Bogdan Burcea, nu este nici o problemă, unde-s doi puterea crește. Vara trecută am semnat un contract pe două sezoane“.
Bogdan Burcea revine la echipa din orașul natal, după ce acum trei sezoane a plecat de la SCM, fiind înlocuit cu Carmen Amariei. În cele trei sezoane, cât a fost antrenor principal la Corona Brașov, echipa de la poalele Tâmpei a terminat de fiecare dată pe podiumul Ligii Naționale. Cristina Zamfir, a doua marcatoare a sezonului recent încheiat în Liga Națională, este un transfer important pentru SCM. Interul stânga de 26 de ani, născut la Slatina, mai fusese dorit și de campioana CSM București, dar și de echipe din străinătate.
O altă jucătoare importantă din România care ar putea îmbrăca tricoul SCM Craiova în sezonul viitor este internaționala Valentina Ardean Elisei.