„Steadfast Cobalt 2016”, cel mai mare exerciţiu de comunicaţii şi informatică din istoria NATO, a fost deschis, astăzi, printr-o ceremonie care a avut loc la Bucureşti, la Centrul 48 Comunicaţii şi Informatică Strategice.
Exerciţiul, la care participă peste o mie de militari din 30 de unităţi NATO, se va încheia pe data de 3 iunie. Potrivit oficialilor din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, este vorba despre mişcări de instruire în comun, interoperabilitate pe un scenariu fictiv de apărare colectivă.
” Exerciţiu SFCT16 are ca obiective principale testarea şi evaluarea interoperabilităţii sistemelor de comunicaţii şi informatice, în sprijinul structurii de comandă şi forţe ale NATO, angajate într-o operaţie aliată majoră de apărare colectivă în Estul Europei”, se notează într-un comunicat al Ministerului Apărării, citat de Mediafax.ro.
Militarii care participă la exerciţiu vor fi selectaţi pentru ca, din 2017, să facă parte din forţa de reacţie rapidă.
„SFCT16 este un exerciţiu de certificare a structurilor NATO de comunicaţii şi informatică ce vor face parte din Forţa Îmbunătăţită de Răspuns a NATO (enhanced NATO Response Force) începând cu anul 2017 „, mai precizează Ministerul Apărării.