5.6 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Tineri reţinuţi pentru că au provocat scandal

Gorj: Tineri reţinuţi pentru că au provocat scandal

Poliţiştii gorjeni au reţinut cinci bărbaţi care au provocat un scandal pe terasa unui local din Cloşani, comuna Padeş. Suspecţii sunt acuzaţi de comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cei cinci suspecţi au vârste cuprinse între 23 şi 58 de ani, şi sunt din Padeş, Motru şi Baia de Aramă, judeţul Mehedinţi. „Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că la data de 15 mai, cei în cauză ar fi săvârşit acte de violenţă, respectiv, s-ar fi ameninţat, bruscat şi  lovit, reciproc, în timp ce se aflau pe terasa unui local de alimentaţie  publică, cât şi ulterior, pe D.J. 671 localitatea Cloşani, din Padeş, în faţa localului public, tulburând ordinea şi liniştea publică.  Având în vedere că în cauză există probe şi indicii temeinice că suspecţii au săvârşit infracţiunile pentru care sunt cercetaţi şi că măsura reţinerii este necesară în scopul bunei desfăşurări a procesului penal şi al prevenirii săvârşirii unei alte infracţiuni, faţă de cei cinci suspecţi s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore. Cei în cauză au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca la data de 24 mai să fie prezentaţi magistraţilor din cadrul Judecătoriei Municipiului Motru”, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS