Ziua Eroilor va fi marcată pe 9 iunie şi va avea statut de „sărbătoare naţională”, a anunţat, vineri, guvernul. Potrivit Mediafax, executivul a adoptat o hotărâre prin care a stabilit şi programul evenimentelor prilejuite de această zi.
„În spiritul tradiţiei europene, în România, Zilei Eroilor i s-a conferit prin lege statutul de <<sărbătoare naţională a poporului român>> şi s-a stabilit a fi sărbătorită în cea de-a patruzecea zi de la Sfintele Paşti, Ziua Înălţării, potrivit tradiţiei româneşti”, se arată într-un comunicat al executivului.
Programul manifestărilor cuprinde măsuri administrativ-organizatorice, manifestări comemorative în Capitală, în ţară şi pe plan extern, însă această zi nu are statut de zi liberă pentru angajaţi.