19.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljS-a ales cu dosar penal după ce și-a asmuțit câinele pe un uliu

S-a ales cu dosar penal după ce și-a asmuțit câinele pe un uliu

Un doljean, de 28 de ani, este cercetat pentru comiterea infracțiunii de vânare a unei specii de vânat strict protejată, după ce și-a pus câinele să ucidă un uliu. Bărbatul a postat un filmuleț cu „isparava“ sa pe o rețea de socializare.
Potrivit reprezentanților Inspctoratului de Poliție al Județului Dolj, în cursul zilei de joi, o persoană a sesizat faptul că pe internet a apărut o înregistrare video în care se vede cum un bărbat își pune câinele să omoare un uliu care pare rănit. Oamenii legii au reușit să identifice stâpânul câinelui, iar ieri l-au audiat și au întocmit pe numele său un dosar penal. Este vorba de un tânăr, de 28 de ani, din localitatea doljeană Grecești. „Persoana a recunoscut comiterea faptei, iar în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare privind încălcarea art. 42, lit. f din Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic“, au explicat polițiștii doljeni.
Potrivit Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic, se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la trei ani sau cu amendă vânarea speciilor de vânat strict protejate în alte condiţii decât cele legale.
Potrivit aceleiași legi, care conține și o anexă cu valoarile de despăgubire pentru speciile la care vânarea este interzisă, despăgubirea pentru uciderea unui uliu este de 270 de euro.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS