Un american este in sfirsit un om liber, dupa 35 de ani petrecuti in spatele gratiilor, pentru ca a furat un televizor in valoare de 140 de dolari.
„Sint fericit sa fiu din nou liber“, a explicat Junior Allen, de 65 de ani, cind a iesit din inchisoarea din Carolina de Nord, precizind ca a ispasit o pedeapsa mai lunga decit numerosi criminali sau violatori. „Am stat mult mai mult timp in inchisoare in raport cu ce am facut. Voi fi intr-adevar fericit cind voi vedea panoul care arata ca am iesit din Carolina de Nord“, a adaugat el.
Junior Allen a fost condamnat la inchisoare pe viata pentru ca a furat un televizor alb-negru in 1970.
In acea vreme, el era muncitor agricol sezonier. Originar din statul Georgia, cazierul sau judiciar includea mai multe furturi si o agresare cu violenta. In prezent, pedeapsa cea mai grea pentru un astfel de delict este inchisoarea pe trei ani. Junior Allen a fost in sfirsit pus in libertate la cea de-a 26-a cerere de eliberare pe cuvint, insa va fi urmarit in continuare de autoritatile georgiene. Perioada de libertate conditionata ar mai putea dura cinci ani.