0.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCJ Dolj va distribui alocaţiile pentru elevi şi preşcolari cu cerinţe educaţionale speciale

CJ Dolj va distribui alocaţiile pentru elevi şi preşcolari cu cerinţe educaţionale speciale

Aproximativ două milioane de lei i-au fost alocate judeţului Dolj, prin hotărâre de Guvern, pentru asigurarea drepturilor la alocaţie zilnică de hrană, rechizite şcolare, îmbrăcăminte şi încălţăminte de care beneficiază, potrivit legii, copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale din învăţământul de masă, în anul 2016.
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a precizat că suma va fi repartizată localităților din judeţ, printr-o hotărâre care va fi supusă aprobării plenului CJ, după ce instituţia va primi situaţia privind numărul beneficiarilor din fiecare unitate administrativ-teritorială şi cuantumul drepturilor cuvenite.
„Alocaţiile pentru hrană, vestimentaţie şi rechizite de care beneficiază aceşti elevi şi preşcolari cu cerinţe educaţionale speciale sunt asigurate de către CJ Dolj din toamna anului trecut, după ce conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a decis ca sprijinul să fie acordat prin bugetele consiliilor judeţene şi nu prin cele locale, cum se întâmpla anterior. Până în prezent, au fost făcute deja, în acest sens, plăţi în valoare totală de aproape 900.000 de lei, în baza solicitărilor primite de la primării.
Ne bucură faptul că, pe lângă copiii şi tinerii înscrişi în şcolile noastre speciale, îi putem susţine şi pe cei care frecventează învăţământul de masă, contribuind la integrarea mai uşoară a acestora şi conturând astfel posibilitatea unui viitor mai bun. De altfel, Consiliul Judeţean Dolj s-a manifestat mereu ca un partener activ al sistemului educaţional, sprijinind îmbunătăţirea accesului la învăţătură şi recompensând performanţele şcolare remarcabile.
Hotărârea de Guvern prin care judeţului nostru îi este repartizată suma de aproape 2 milioane de lei în vederea achitării drepturilor la alocaţie pentru  hrană, îmbrăcăminte, încălţăminte şi rechizite în anul 2016 prevede şi metodologia prin care vor fi alocaţi aceşti bani. Important este ca părinţii şi reprezentanţii legali ai copiilor şi tinerilor să ştie că au la dispoziţie 10 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ, pentru a depune solicitările şi documentele doveditoare la unităţile de învăţământ. Cu aceasta începe o procedură de centralizare a cererilor în urma căreia CJ Dolj va primi o situaţie prin care va putea stabili şi aproba suma care va fi repartizată fiecărei localităţi“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Hotărârea de Guvern nr. 423/2016, adoptată de Executiv în data de 16 iunie şi publicată în Monitorul Oficial în 22 iunie, prevede că judeţului Dolj îi este repartizată suma de 1.962.000 de lei pentru finanţarea drepturilor copiilor, elevilor şi tinerilor cu cerinţe educaţionale speciale integraţi în învăţământul de masă, pentru anul 2016.
Conform metodologiei aprobate prin actul normativ menţionat, părinţii sau reprezentanţii legali ai beneficiarilor trebuie să depună la unitatea de învăţământ preuniversitar la care este înscris elevul sau preşcolarul, în termen de 10 zile de la intrarea în vigoare a hotărârii, o cerere scrisă, având anexate, în copie, certificatul de naştere al copilului/ tânărului, actul de identitate al părintelui/ reprezentantului legal şi certificatul de orientare şcolară şi profesională eliberat de către Centrul Județean de Resurse şi Asistenţă Educaţională.
Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 904/2014, copiii şi tinerii cu cerinţe educaţionale speciale şcolarizaţi în unităţile de învăţământ special sau de masă beneficiază de o alocaţie de hrană în cuantum de 16,6 lei/zi, precum şi de o sumă anuală pentru îmbrăcăminte, încălţăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite, manuale, jucării, materiale cultural-sportive şi transport stabilită diferențiat, în funcție de grupa de vârstă în care se încadrează beneficiarii: de la 3 până la 7 ani inclusiv – 498 de lei, de la 7 până la 14 ani inclusiv – 611 lei, de la 14 până la 18 ani inclusiv – 754 de lei şi de la 18 până la 26 de ani inclusiv – 844 de lei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS