Doi subofițeri jandarmi au dat dovadă de un gest normal și onorabil, restituind unui cetățean portmoneul cu acte și bani pe care acesta îl pierduse.
Ziua de duminică, 10 iulie, a fost una norocoasă pentru cetățeanul P.Gheorghe, care, în timp ce se afla la cumpărături în Piața Agroalimentară din cartierul Crihala, și-a pierdut documentele personale și o sumă de bani, care se aflau în portmoneu.
Norocul lui au fost cei doi subofițeri jandarmi, care se aflau în jurul orelor 11.30, într-o misiune de patrulare în incinta pieței și au găsit portmoneul de culoare neagră pierdut.
Conform procedurilor, în prezența unui martor, aceștia au verificat conținutul pentru a identifica proprietarul. Portmoneul conținea două cărți de identitate, un permis de conducere și atestat profesional, precum și o sumă de bani în lei și euro. Pe baza documentelor, jandarmii au identificat în scurt timp proprietarul bunurilor, care s-a prezentat pentru a le ridica, nu înainte de a mulțumi jandarmilor pentru vigilența și simțul civic de care au dat dovadă.