După ce a demisionat din funcția de manager al Piețelor în ianuarie 2016, pe motiv că se plafonase profesional și nu mai avea motivație, Claudiu Neagoe se întoarce din august în fruntea SC Piețe și Târguri Craiova SRL, societate deținută majoritar de Consiliul Local Craiova. Neagoe și-a depus mandatul la începutul anului, după ce Târgul Municipal de pe strada Caracal a ars în întregime. A primit și o amendă consistentă din partea pompierilor, pe care a plătit-o. Apoi a ales să se dea un pas înapoi și să ocupe funcția de director tehnic. În locul său a fost numit Cosmin Durle, începând cu luna februarie. La nici jumătate de an de atunci, Cosmin Durle l-a copiat pe colegul său și și-a depus demisia acum câteva zile, invocând motive personale. „Am mai multe proiecte personale a căror viziune nu este pe aceeași lungime de undă cu funcția de manager. Așa că mă voi întoarce ca director de dezvoltare“, a explicat Durle.
Neagoe promite satisfacție garantată cu dedicație
La rândul său, viitorul manager Claudiu Neagoe a precizat pentru GdS că și-a revizuit atitudinea de la începutul anului și că s-a reevaluat în propriii ochi. „În luna ianuarie a anului 2016 am luat hotărârea de renunțare la mandatul de administrator. Motivația profesională la momentul respectiv nu mai exista, ținând cont de faptul că craiovenii au așteptări foarte mari privind condițiile din piețele și târgul din Municipiul Craiova, iar posibilitățile SC Piețe și Târguri Craiova SRL sunt destul de reduse. Prin urmare, nereușind să satisfac toate solicitările cetățenilor, am decis să renunț la mandatul de administrator“, a spus Neagoe. Ce s-a schimbat între timp, ținând cont că Piețele dispun de aceiași bani puțini? „După aproximativ o jumătate de an, am decis să preiau funcția de administrator în vederea asigurării continuității activității societății, cât și continuarea proiectelor aflate în derulare sau care urmează a fi implementate. În urma unei analize personale, am constatat faptul că societatea a avut, pe perioada mandatului meu de administrator, cel mai mare profit de la înființare și până în prezent, profit care a fost repartizat în proporție de 50% către asociații SC Piețe și Târguri Craiova SRL. Prin urmare, consider că mi-am respectat obiectivele și criteriile de performanță menționate în contractul de administrare“, explică Neagoe, care continuă cu un citat din Bill Cosby. „Tot în cele aproximativ șase luni de când am renunțat la funcția de administrator am constatat și conștientizat realitatea următoare: «Nu știu care este cheia succesului, dar cea a eșecului este să încerci să mulțumești pe toată lumea» – Bill Cosby“. În final, viitorul manager a scris și un post scriptum, din care se înțelege că a trecut peste faza plafonării profesionale și a intrat în cea a dorinței de a demonstra ce poate: „Pregătirea mea profesională este un obiectiv important pentru mine, un obiectiv care mă preocupă în orice moment (…) Funcția de administrator la SC Piețe și Târguri Craiova SRL nu îmi oferă posibilitatea dezvoltării personale profesionale, dar îmi oferă posibilitatea punerii în aplicare a tuturor cunoștințelor acumulate în cei 12 ani de vechime, în vederea obținerii celor mai bune rezultate privind administrarea societății“. Asta spunea Neagoe și la primul mandat și tot s-a plafonat. Sau a fost „plafonat“?