4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljS-a făcut curat, nu mai aruncați gunoiul pe strada Florilor!

S-a făcut curat, nu mai aruncați gunoiul pe strada Florilor!

După ce, în urmă cu câteva zile, GdS a prezentat situația de pe strada Florilor, unde localnicii din zonă aruncau gunoiul pe trotuarul și locul viran din spatele unui punct termic, operatorul local de salubrizare a strâns toată mizeria din această zonă. SC Salubritate Craiova SRL a ridicat de aici gunoiul menajer, bălegarul și molozul care zăceau de zile bune la intersecția străzii Florilor cu Renașterii. Locuitorii din zonă, cu precădere cei de la case, care nu au contracte cu operatorul local, aruncă frecvent gunoiul, ignorând cu desăvârșire că la doi-trei metri există o platformă de gunoi, dotată cu tomberoane pentru colectarea gunoiului menajer. Aceasta este destinată proprietarilor de la blocurile învecinate, deoarece localnicii de la case trebuie să dețină contracte individuale cu operatorul local. Numai că mulți dintre aceștia din urmă nu au aceste contracte și aruncă gunoiul la un capăt al străzii Florilor, unde s-a format ad-hoc o groapă de gunoi.
În ciuda curățeniei care s-a făcut recent, localnicii continuă să-și arunce resturile din propriile gospodării la marginea drumului și, mai nou, pe platforma de gunoi a blocurilor. În indolența lor, respectivele persoane lasă mizeria direct pe jos, deși ar putea cu ușurință să o arunce în pubelele goale.
„Deșeurile au fost ridicate din punctul fix situat pe strada Florilor în data de 26 iulie și Serviciul Corp Control din cadrul societății noastre a verificat din nou existența contractelor de salubrizare în zonă, însă nu au fost identificați utilizatori fără contract. Se pare că deșeurile sunt aduse în timpul nopții de persoane fizice. Pentru identificarea acestor persoane, a fost solicitat sprijinul Poliției Locale a Municipiului Craiova. Având în vedere că, între timp, în zonă au apărut din nou deșeuri, acestea au fost ridicate în această dimineață (vineri – n.r.)“, se arată într-o adresă a SC Salubritate Craiova SRL transmisă GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS