Situată la aproximativ 70 de kilometri de Craiova, comuna Gighera este aşezată între două lunci, cea a Dunării şi cea a Jiului. Este un colţ de rai lăsat în paragină. Satul de vacanţă Zăval, aflat în circuitul turistic european, dar şi izvoarele naturale cu calităţi terapeutice deosebite zac neexploatate, distrugându-se cu fiecare an care trece. Ruinele băii de lângă izvoare, construcţie realizată în perioada interbelică, se încăpăţânează să reziste. Peisajul e trist. În izvoarele minerale de la Gighera se bălăcesc raţe şi gâşte și deasupra plutesc gunoaie, iar pe terenurile cu nămoluri terapeutice ale Băilor din Gighera pasc animalele localnicilor. E greu de crezut şi imaginat că în aceste locuri, în anul 1930, au fost trataţi peste 500 de pacienţi români şi bulgari.
O comună cu o populaţie îmbătrânită, numeroase case aflate în paragină, altele cu lanţul pe porţi. Mulţi dintre proprietarii acestor locuinţe au murit, iar copiii lor au plecat unde au văzut cu ochii, la oraş sau peste hotare. Nu aveau motive să rămână, povestesc cei care încă trăiesc pe aceste meleaguri. Mulţi nu mai pot munci pământul, au preferat să îl dea în arendă celor cu putere financiară. Doi fermieri străini, unul italian, iar altul englez, s-au aşezat în aceste locuri. Comuna este situată într-o zonă extrem de frumoasă şi cu un potenţial deosebit, cu ape minerale, cu aria naturală protejată Zăval de peste 350 de hectare, cu un sit arheologic cu valoare de patrimoniu, cu pajiştea halofilă (pajiște care se dezvoltă în mediu sărat – n.r.) Gighera, declarată arie naturală protejată. Gighera este recunoscută ca zonă agricolă şi piscicolă. Este însă şi una din zonele cu cel mai mare potenţial turistic din Oltenia. Mulţi din cei care au copilărit aici nu pot uita frumuseţea acestor lucruri şi se întorc acasă ori de câte ori timpul le permite. „Comuna Gighera este un loc minunat, este locul copilăriei mele. Am crescut în Nedeia şi cunosc foarte bine împrejurimile, nămolul cu proprietăţi medicale, toată zona este impresionantă. Drumul este presărat cu dunele fostelor lacuri desecate pentru a face loc orezăriilor, de unde luam scoici mărunte şi făceam coliere împreună cu prietenele… Apoi insula Copăniţa, priveliştea către vecinii bulgari, navele care trec cu marfă sau cu oameni, grindul cu oale vechi, situl arheologic, gura de vărsare a Jiului, o zonă cu potenţial turistic, agricol şi nu numai… Păcat că mai nimic nu mai inspiră pe cei ar putea dezvolta şi susţine această zonă“, a spus craioveanca Adriana Preda, vorbind despre locurile natale.
„E o tristeţe pe care cu greu o pot explica în cuvinte. O simt aici, în piept, şi doare“
Despre proprietățile curative ale izvoarelor de apă din Gighera s-a tot vorbit, însă nu s-a făcut nimic concret. Proprietăţile terapeutice au fost confirmate în urmă cu mai bine de un secol. Apele minerale au indicaţii terapeutice pentru o serie de afecţiuni, putând fi folosite pentru: cură internă (reumatism, nevralgii, gută, boli gastro-intestinale, renale, afecţiuni ale sistemului periferic, gastro-duodenite cronice hiposecretorii, enterocolite cronice, colecistite cronice, dischinezii biliare) şi cură externă: afecţiuni post-traumatice ale membrelor, boli reumatice degenerative, arterite şi artrite, boli ale oaselor şi muşchilor, afecţiuni dermatologice cronice, afecţiuni ale aparatului genital, sechele postoperatorii. La câteva minute de primărie se află ruinele Băilor din Gighera. Cei care nu cunosc zona ar putea trece cu uşurinţă pe lângă aceste ziduri invadate de bălării de peste un metru înălţime. Doar pereţii unei singure clădiri mai stau în picioare, în rest totul a fost distrus. În spatele acestor ruine izvorăşte şi azi unul din izvoarele cu proprietăţi teraputice. Călin Traian este unul din sătenii din Gighera care cunoaşte povestea acestor locuri. E trist, simte că odată cu generaţia lui dispare şi povestea acestor locuri, bogăţia lăsată cu nepăsare să se distrugă: „E o tristeţe pe care cu greu o pot explica în cuvinte. O simt aici, în piept, şi doare. Ruinele pe care azi le vedeţi au fost băi funcţionale pe timpul bunicilor noştri. Fratele bunicului meu a condus aceste băi. Erau barăci de lemn, apa se încălzea cu aburi… A venit multă lume bolnavă la Gighera, aflând de proprietăţile acestor izvoare, veneau cu căruţa, cu maşina, pe targă. Şi eu am lucrat la două dintre izvoarele din comună, am forat la ele. Apa este extraordinar de bună, cu un debit pe care puţine izvoare din ţară îl au. Acum nu mai ştim, că nu a mai făcut nimeni debitul… Apa e bună pentru foarte multe boli, de la boli de stomac, la reumatism. Se pot face băi, împachetări de nămol la izvorul de pe islazul comunal, unde erau fostele băi de nămol. Am lucrat la aceste băi în 1974. Sunt clădiri din care a rămas doar fundaţia, s-a dărăpânat tot, s-a furat tot ce se putea fura, pereţii, cărămida, până şi fierul din pereţi, armăturile construcţiei!“.
„Apa asta este un dar de la Dumnezeu, un dar al naturii pe care nu ştim să îl respectăm“
Şi Vasile Berceanu priveşte cu durere la tot ce a fost cândva în aceste locuri. A devenit cunoscut în întreaga Oltenie, la el vin cei care au aflat de izvoare şi nu ştiu cum să ajungă la ele. Nici nu ar avea cum să le găsească singuri, sunt invadate de buruieni, gunoaie, par păşuni pentru animale şi nicidecum locuri în care oamenii s-ar putea trata. „Vin oameni să ia apă cu butoiul din aceste izvoare. Le spun de multe ori că nu e bine, că apa îşi pierde din proprietăţi în câteva zile, că trebuie pusă în sticle mai mici, care să fie ţinute la rece, pentru că altfel proprietăţile se distrug şi nu mai are nici o calitate. Degeaba o cară. Apa asta este un dar de la Dumnezeu, un dar al naturii pe care nu ştim să îl respectăm. Cred că sunt 15 ani de când beau apă din acest izvor. Am avut o problemă foarte gravă la stomac, ulcer cu complicaţii. Am fost la un pas de perforarea stomacului, mi-au spus medicii! Mă săturasem de medicamente, apoi am început să beau din apa asta. La început mai puţin, până se obişnuieşte organismul, apoi din ce în ce mai multă, iar după numai câteva zile am început să mă simt mult mai bine. Am continuat de atunci zilnic cu o sticlă de o jumătate de litru. Cred că e un blestem pentru toţi să lase o apă cu proprietăţi terapeutice să curgă pe câmp, e o comoară nu doar pentru Gighera. Mulţi zic că nu vin să investească pentru o mână de oameni, gândesc că ne procopsim, însă izvoarele acestea ar fi bune pentru toată ţara“, a povestit săteanul. Pe lângă aceste izvoare cu proprietăţi terapeutice, Gighera era cunoscută pe timpuri pentru nămolul recomandat pentru bolile reumatice. Pentru a ajunge însă la locul recunoscut pentru acest nămol, trebuie să străbaţi un câmp. „Doar aici, între aceste două maluri în formă de potcoavă, este nămol cu proprietăţi terapeutice. Ca vopseaua se face pe corp, trebuie să te speli foarte bine ca să se ia. În urmă cu zeci de ani era izolată această zonă. Au săpat însă canalul de evacuare, care duce apa la Dunăre, au băgat utilajele şi au rupt malul. Acum trebuie să dai pământul la o parte cu o lopată pentru a ajunge la nămol. Se poate reface, dar trebuie voinţă. Sunt tone de nămol cu proprietăţi terapeutice ce zac nefolosite. Mii de oameni s-ar putea trata de reumatism. În urmă cu mulţi ani, în această zonă, aşa acum arată, câmp cât vezi cu ochii, au venit străini să se trateze. Îmi amintesc că au fost două franţuzoaice care au venit cu cortul. O săptămână au stat aici, au dormit în câmp şi s-au tratat. Sunt cel puţin 100 de oameni pe care îi ştiu eu care vin în fiecare an pentru apă şi nămol“, a adăugat bărbatul.
Din monografia comunei
În monografia sociologică a comunei Gighera, apărută în anul 2005, avându-l coordonator pe profesorul Dumitru Otovescu, se vorbeşte despre proprietăţile curative ale izvoarelor minerale descoperite în urmă cu mai mult de un secol. Fără să aibă cunoştinţe medicale legate de bolile care puteau fi tratate cu ajutorul apelor, sătenii le foloseau având convingerea că „tratamentul“ le consolida starea de sănătate. Strângeau apa din „gropane“, o încălzeau şi se scăldau în ea. Calitatea apelor a fost descoperită întâmplător, în anul 1880, de medicul primar al satului Gighera, iar doi ani mai târziu, chimistul Eni Baci a realizat primele analize privind proprietăţile minerale ale apelor. În 1890, medicul I. Istrate a cercetat compoziţia apelor, constatând că au o puternică concentraţie de clorură sulfuroasă şi de iod. În anul 1920, localnicul Nilă Bulbaşa, după ce a citit în Monitorul Oficial informaţii despre construirea Băilor Govora, l-a contactat pe medicul Spitalului Bechet, comunicându-i existenţa potenţialului balnear al apelor din Gighera. Ca urmare a acestei iniţiative, la Gighera au fost trimişi 13 specialişti, care au săpat nouă puţuri, din constatările lor reieşind că apa din puţul numărul patru avea o concentraţie de minerale de iod şi fier de 68%. Pe baza acestor investigaţii, la 23 iulie 1922 s-a constituit o societate în nume colectiv, formată din localnici şi denumită „Băile Minerale Gighera“. Iniţial, pentru tratament, au fost utilizate două butoaie, trei barăci şi şase căzi de lemn. Mai târziu, au fost construite 14 cabine de tratament, cinci dintre acestea fiind dotate cu o cadă din fontă emailată, iar restul de nouă, cu căzi din lemn. Apa folosită la tratament era încălzită cu ajutorul unei „locomobile“. Între 1927-1930, Mormosch-Bank, precum şi alte unităţi bancare au făcut o serie de propuneri de preluare (arendare) a administraţiei băilor, toate demersurile lovindu-se de refuzul localnicilor, întrucât asigurarea tratamentului balnear devenise o afacere profitabilă (în anul 1930 au fost trataţi peste 540 de pacienţi din toate regiunile ţării şi din Bulgaria). În 1945 au început lucrările de transformare a satului Gighera într-o staţiune balneară. Bugetul alocat construcţiilor a fost de patru milioane de lei, iar fundaţia a fost finalizată în 1947. Construcţiile au continuat până în anul 1950, când, din cauza schimbărilor politice, proiectul a fost abandonat, reluându-se abia în 1967. Atunci au fost forate două puţuri amplasate în apropierea construcţiei iniţiale. Sonda unu, cu o adâncime de 56,35 metri conform buletinului de analiză realizat de către Institutul de Balneologie şi Fizioterapie Bucureşti, are un debit de 42 de vagoane în 24 de ore, iar sonda doi are o adâncime de 362 de metri şi un debit de 36 de vagoane în 24 de ore.
Nu doar izvoarele, nămolul şi Băile din Gighera sunt lăsate uitării. La intrare în pădure, la Zăval, se află un camping cu 12 căsuţe de lemn, nefuncţional. Acesta a fost preluat de primărie, după ce iniţial fusese dat în concesiune. „Am concesionat în urmă cu patru ani acest camping unui cetăţean din zona Olteniei. Nu a avut însă potenţă financiară şi a falimentat, a vândut societatea unui alt investitor. Între timp, am demarat la Curtea de Arbitraj procesul de reziliere a contractului. În acest moment, avem nevoie de o persoană serioasă care să îşi dorească să investească pentru remedierea acestor căbănuţe aflate în stare de deteriorare. Sunt solicitate de turişti străini care trec în speţă cu bicicletele şi care vor să se oprească, însă pleacă mâhniţi. De doi ani nu se mai ocupă nimeni de acest spaţiu de agrement“, a spus Florea Neacșu, primarul comunei Gighera.
