Canalizarea din Bariera Vâlcii a ajuns la faza de recepție. În acest moment toate lucrările s-au încheiat, s-a făcut recepția majorității rețelelor, cu excepția celor aflate pe strada Teilor și Toamnei. Craiovenii care locuiesc în acest cartier pot să solicite de la operatorul local aprobarea de racordare la rețeaua de canalizare și să încheie contract pe componenta de canal.
După patru ani de la demararea lucrărilor și tot felul de poticneli, canalizarea din cartierul craiovean Bariera Vâlcii este funcțională, după cum spun reprezentanții Companiei de Apă Oltenia (CAO). S-au făcut ultimele probe și s-a trecut la recepționarea rețelelor de canalizare menajeră și pluvială. Sunt două excepții, strada Toamnei și strada Teilor, unde din cauza unor lucrări la zona carosabilă s-a întârziat recepția. „În prezent, canalizarea este funcțională. Mai avem un mic necaz, care este generat de alte lucrări care nu sunt ale noastre. Cea mai mare parte a lucrării a fost recepționată. Mai sunt doar două străzi, Teilor și Toamnei, pe care nu s-a făcut recepția. Am dat deja acordul nostru pentru cuplarea cetățenilor la noul sistem de canalizare“, a declarat pentru GdS, Marinel Iancu, șef Serviciu contracte lucrări UIP din cadrul CAO.
Problema pe care și-o ridică locuitorii din această zonă a orașului este cea legată de racordarea propriilor gospodării la noua canalizare. Unii dintre ei au urmat pașii legali, au solicitat operatorului aprobarea pentru racordare, au încheiat contractul de servicii pe componenta canal și ulterior s-au racordat la sistemul de canalizare. „Canalizarea este funcțională de vreo trei, patru săptămâni. Oamenii s-au racordat cu angajații de la Companie, alții cu cine au putut. Sunt și vecini care s-au legat la rețea mult mai înainte. Acum suntem abonați și pentru apă, și pentru canal. Am așteptat să avem aprobările de la primărie. Noi am făcut o cerere la primărie, ei ne-au trimis un plic acasă, că putem să ne racordăm și apoi să mergem la companie să ne facem contracte“, a afirmat Gheorghe Dinu, locuitor de pe strada Rodna.
Alți localnici spun că, într-adevăr, canalizarea funcționează, dar ei încă nu o folosesc. „Oficial nu se poate face racordarea la canalizarea stradală, probabil că nu este recepționată. Noi am făcut cererile și așteptăm să vină și aprobarea. Sunt oameni care s-au racordat, pentru că ni s-a spus că se poate sau așteptăm să ne dea ei asistență tehnică“, a spus alt localnic din Bariera Vâlcii, de pe strada Rodnei.
Unii s-au racordat, alții așteaptă
Pe strada Primăverii, lucrările la canalizarea menajeră sunt încheiate, probele și recepția sunt făcute. Craiovenii care locuiesc aici așteaptă ok-ul de la CAO. „Avem canalizare pe stradă, dar nu este funcțională, nu ne-am racordat. Au venit luna trecută și au făcut ultimele probe, dar încă nu au dat drumul la canalizare. Probabil trebuie să ne anunțe de la primărie când ne dau drumul“, a spus Elena Geantă de pe strada Primăverii. Același lucru îl susținea și Constantina Lupu: „Până acum nu i-au dat drumul. Nu ne-au anunțat nimic și noi așteptăm“.
În așteptare sunt și locuitorii de pe strada Teilor. Aici operatorul încă nu a făcut recepția lucrărilor. „Canalizarea nu este funcțională pe stradă. Am făcut cerere la Compania de Apă. Mi-a venit aprobarea, tot, și acum aștept să vedem când trebuie să ne racordăm. Dar mai sunt persoane care s-au racordat, că lumea a tot așteptat. Acum o lună, cei de la CAO au băgat apă cu cifaroanele pe canal ca să facă probe și au zis că totul este bine, că a fost ultima probă“, a precizat Florea Preda, de pe strada Teilor.
Recomandările reprezentanților CAO pentru locuitorii din Bariera Vâlcii sunt că aceștia trebuie să-și perfecteze documentele de abonare și să-și efectueze lucrările de racordare, pentru a beneficia de rețeaua de canalizare a orașului.
„Ei trebuie să vină cu solicitări către CAO pentru că locuitorii din Bariera Vâlcii au la acest moment doar abonament pe apă. Aceste racordări se fac cu o firmă pe care și-o aleg proprietarii. Noi asigurăm asistență tehnică la cuplarea la sistemul de canalizare stradal. Înainte exista aici o canalizare unitară, dar aceasta a fost reabilitată și a rămas pluvială. Mai există o conductă care aparține Complexului, dar este o canalizare veche la care cetățenii se cuplaseră ilegal și nu se știe cât mai durează pentru că ridică probleme, prin urmare cetățenii sunt avantajați să treacă pe noua rețea“, a mai spus Marinel Iancu, șef Serviciu contracte lucrări UIP din cadrul CAO.
Proiect pe fonduri nerambursabile
Lucrările la rețeaua de canalizare din Bariera Vâlcii sunt făcute pe bani europeni, valoarea contractului este de 59.236.889,79 lei fără TVA, dintre care, conform schemei de finanțare, 45.816.913,19 lei reprezintă fonduri nerambursabile din partea Uniunii Europene. Investițiile derulate au vizat îmbunătăţirea sistemului de distribuţie a apei potabile şi a sistemului de canalizare la nivelul municipiului Craiova, prin reabilitarea a 34 km de reţea de apă, pe lungimea cărora se vor executa aproape 4.000 de branşamente şi prin lucrări de extindere şi reabilitare a 72 km de reţea de colectare a apelor uzate, în cartierele Romanescu şi Bariera Vâlcii, totalizând 7.000 de racorduri la consumatori.
De asemenea, execuția contractului mai prevede și realizarea unei stații de pompare a apei uzate și a conductei de refulare aferentă acesteia, pe Strada Nouă din cartierul Romanescu, și a cinci stații de pompare a apelor uzate în cartierul Bariera Vâlcii, mai precis în strada Grădinari, strada Jieni, Alunului, Ramuri și Aleea Cantonului.