3.1 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMinistrul Sănătății, Vlad Voiculescu: Sănătatea primește prioritatea de care țara are nevoie

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu: Sănătatea primește prioritatea de care țara are nevoie

Vlad Voiculescu, ministrul sănătății (Foto: Agerpres)
Vlad Voiculescu, ministrul sănătății (Foto: Agerpres)

Suma acordată la rectificarea bugetară, 570 de milioane de lei, arată că sectorul Sănăta­te primește prioritatea de care țara are nevoie, capitolele avute în vedere fiind „oa­meni, programe, eficientizare și investiții“, a declarat ministrul sănătății, Vlad Voiculescu (foto).
„Sectorul de Sănătate primește, în sfârșit, prioritatea de care are nevoie, de care țara are nevoie. Cifrele sunt relativ simple, vorbim de 570 de milioane de lei, alocare suplimentară în cadrul rectificării bugetare, din care 297 de milioane sunt pentru Ministerul Sănătății, iar 271 de milioane sunt pentru Casa Națională de Asigurări“, a afirmat Vlad Voiculescu, la Palatul Victoria, în cadrul prezentării pe tema primei rectificări bugetare pe anul 2016.
Ministrul a adăugat că banii primiți la Sănătate prin rectificare vizează patru capitole – „oameni, programe, eficientizare și investiții“.
„Primul lucru este, cu siguranță, faptul că de la 1 august, prin Ordonanța nr. 20, salariile medicilor cresc. Deja, la sfârșitul acestei luni, lucrul acesta se va vedea în buzunarul fiecărui medic. Un al doilea lucru agreat recent este creșterea plăților gărzilor suplimentare ale medicilor prin raportarea la salariul de bază majorat de la 1 august. Baza pentru plata gărzilor era până acum salariul de bază din 2009, acest lucru va fi rectificat, iar termenul pentru definitivarea pașilor legislativi care sunt necesari este 1 octombrie (…), astfel încât de la 1 octombrie gărzile vor fi plătite la alt nivel, iar diferența este semnificativă“, a explicat Voiculescu.

Consumul de antibiotice în România, cu 70% mai mare decât în UE, din cauza infecțiilor nosocomiale

Ministrul sănătății a adăugat că se are în vedere „o flexibilizare pentru modul în care sunt tratate gărzile și timpul de lucru al medicilor în general“.
„Ministerul Sănătății are în vedere, de asemenea, măsuri de remunerare pentru medicii rezidenți de anul I și II pentru gărzile pe care le fac. În realitate, aceste gărzi se fac, trebuie și recompensate. Evaluăm diverse posibilități pentru a motiva tinerii rezidenți să facă aceste gărzi în continuare și să-și ajute medicii seniori“, a mai declarat Voiculescu.
În ceea ce privește programele avute în vedere la nivelul MS, ministrul a spus că „un punct foarte important este programul național de supraveghere și control al infecțiilor nosocomiale și monitorizarea utilizării antibioticelor și antibioticorezistenței“.
„Bugetul programului a fost suplimentat cu 4,6 milioane de lei, a fost inclusă testarea activă pentru toți pacienții nou internați în secțiile de ATI. (…) Numărul de spitale în care această măsură o să fie implementată este de 72, este vorba de spitalele cu laborator de microbiologie în structură. Am extins rețeaua de unități sentinelă de la 12 la 23 la nivel național. Vorbim de unități în care se asigură supravegherea infecțiilor nosocomiale, precum septicemii, pneumonii, infecții urinare, infecții consecutive utilizării dispozitivelor medicale și infecții de sinus chirurgical în secțiile cu risc ridicat, precum ATI și chirurgie. De asemenea, avem un buget pentru persoane care vor beneficia de formare profesională pentru controlul infecțiilor nosocomiale și al utilizării prudente a antibioticelor în 114 unități sanitare“, a spus ministrul sănătății.
Voiculescu a precizat că în România consumul de antibiotice este cu „70% mai mare decât media europeană“ și că acest lucru trebuie pus „în directă legătură cu infecțiile nosocomiale“.

Subprogram de oncologie pediatrică

Ministrul sănătății a vorbit și de creditele de angajament pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în valoare de 868 de milioane de lei. „Aici avem în vedere câteva lucruri discutate cu domnul președinte al CNAS, Radu Țibichi. Vorbim de continuarea și extinderea contractelor privind tratamentul fără interferon pentru hepatita C. În felul acesta vor fi ajutați peste 10.000 de oameni. (…) Vor fi reluate negocierile pentru medicamente pentru melanom malign, cancer de prostată, cancer pulmonar. Vom negocia alte molecule pentru tratarea unor afecțiuni oncologice, cardiovasculare, diabet zaharat și altele. De asemenea, la nivel de servicii avem în vedere, sigur, continuitatea acordării serviciilor medicale, a medicamentelor, dispozitivelor medicale până la sfârșitul anului, dar se va pune accent pe stimularea serviciilor în tratament ambulatoriu“, a anunțat Voiculescu.
Ministrul sănătății s-a referit și la subprogramul de oncologie pediatrică. „O să introducem un subprogram de diagnostic genetic al tumorilor solide maligne (…) De asemenea, după ce s-a făcut diagnosticarea și s-a aplicat tratamentul, este important să avem o monitorizare corectă. Ce facem acum printr-o HG care este în circuitul de avizare este să includem activități de monitorizare a bolii minime reziduale pentru bolnavii cu leucemii acute“, a afirmat Voiculescu.
Alte cinci milioane de lei vor fi alocați pentru „finanțarea activităților din secțiile de neonatologie ale spitalelor de pediatrie și ale maternităților de grad III“.
„La nivel de eficientizare, o primă măsură din cele pe care le-am anunțat acum câteva zile (…) este aceea a achizițiilor publice centralizate. Am inițiat, deja, procedura de achiziție centralizată la nivel național pentru antibiotice injectabile (…). Scopul final este acela să asigurăm atât accesul continuu, cât și o sustenabilitate în acest sector. Avem o sumă inițială alocată pentru achiziții, suma minimă pe care o estimăm este de 122 de milioane de lei, suma maximă este de 161 de milioane de lei. Cum spuneam, este vorba de o eficientizare semnificativă a cheltuielilor, iar antibioticele sunt un prim pas. Avem, de asemenea, în vedere achiziții publice centralizate pentru medicamente oncologice și, în general, pentru lucrurile pentru care pot fi încheiate contracte-cadru la nivel central, urmând ca spitalele să intre în contracte subsecvente pentru aceste medicamente“, a adăugat Voiculescu.
Ministrul a făcut referire și la investițiile avute în vedere în Sănătate. „În momentul acesta aș vrea să menționez serviciul de neonatologie și unități urgente. Pentru neonatologie avem definitivat necesarul la nivel național pentru ventilatoare nou-născuți, incubatoare nou-născuți, monitoare și pompe perfuzii. Și urmează achiziții publice centralizate, de asemenea, de îndată ce avem studiile de piață. Sunt maternități mai multe în lucru. (…) De asemenea, la rectificarea bugetară avem 15 milioane de lei care vor fi acordați în plus pentru investiții în reabilitarea de clădiri la servicii județene de ambulanță și UPU. La nivelul investițiilor, viziunea noastră este să nu mai facem investiții fără cap“, a mai declarat Voiculescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS