Anul școlar 2016 – 2017 începe pe 12 septembrie, cu festivitatea de deschidere, iar programul „Școala altfel“ se întinde pe durata a cinci zile lucrătoare, în perioada cursurilor, a precizat ieri purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mirabela Amarandei.
„Am constatat că, în ultima vreme, circulă în on-line diverse forme de structură a anului școlar 2016 – 2017. Cele mai multe preiau forma inițială a structurii propuse în dezbatere, anunțând-o ca decisă prin ordin de ministru. Ceea ce este neadevărat. Așa încât precizez: cursurile încep pe 12 septembrie, cu festivitatea de deschidere a anului școlar, iar programul «Școala altfel» se întinde pe durata a cinci zile lucrătoare, în perioada cursurilor“, a spus Amarandei.
Potrivit ordinului de ministru, anul școlar 2016 – 2017 are 35 de săptămâni de cursuri, însumând 169 de zile lucrătoare, și se structurează în două semestre: semestrul I (12 septembrie 2016 – 3 februarie 2017) și semestrul al II-lea (13 februarie 2017 – 16 iunie 2017).
Vacanțele elevilor sunt programate astfel: vacanța de iarnă (24 decembrie 2016 – 8 ianuarie 2017), vacanța intersemestrială (4 – 12 februarie 2017), vacanța de primăvară (19 – 30 aprilie 2017) și vacanța de vară (17 iunie – 10 septembrie 2017).
De asemenea, în săptămâna 29 octombrie – 6 noiembrie 2016, clasele din învățământul primar și grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță. Pentru clasele terminale din învățământul liceal, anul școlar se încheie pe 26 mai 2017, iar pentru clasa a VIII-a – pe 9 iunie 2017.
Programul național „Școala altfel“ poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia școlilor.
În funcție de ciclurile de învățământ școlarizate, unitățile de învățământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul preșcolar și primar), respectiv 17 octombrie – 2 decembrie 2016, 27 februarie – 31 martie 2017 și 15 mai – 9 iunie 2017 (învățământul gimnazial, liceal, profesional și postliceal).
„Intervalul aferent programului «Școala altfel» nu coincide cu perioada în care se susțin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei școlare cu cel puțin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naționale ale olimpiadelor școlare se organizează, de regulă, în perioada vacanței de primăvară, potrivit calendarului olimpiadelor naționale școlare“, se menționează în ordin.
Cursurile noului an școlar încep pe 12 septembrie
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei