Adevarul doamnei Lelioara de la restaurantul Oltenia

Autoritatea pentru Protectia Consumatorului, organism national care se remarca prin amenzi de milioane, intr-o tara in care miliardul a ajuns pentru unii bacsis, face recomandari privind modul cum sa-ti alegi carnea si mezelurile de Sarbatori. Protectia Consumatorului, prin reprezentantii sai din tara, este mai tot timpul prezenta la televizor. Exista chiar veritabili Catani ai pietelor, un fel de soimi care ii fac pe negustori fie sa lase taraba si sa fuga unde vad cu ochii, fie sa-si arate muschii intr-un taraboi de pomina, tocmai fiindca sint in preajma ziaristi frenetici si camere TV. In piete, nu-i insa nimic senzational. Senzationalul urmeaza dupa ce scolile se imbolnavesc organizat de salmonela, iar sate intregi sint pustiite de trichineloza. N-ai zice ca viata inspectorului de la Protectia Consumatorului este usoara intr-un mediu ostil. Mai intii, pentru ca nu poti sa fii prezent la fiecare porc taiat, sa dibui fiecare kilogram vindut pe tarlale sau la drumul mare sau sa te arati imun la spaga. Din perspectiva tuturor acestor consideratii, aprovizionarea pentru Sarbatori este o aventura care se poate termina oricind la spital. Inspectorii din Dolj constata ca la Perinita, Doljana si Oltenia, cele mai cunoscute restaurante din Craiova, delicatesele sint fie alterate, fie expirate. Rulada Cibin costa 200.000 de lei kilogramul in ambele ipostaze, proaspata sau veche. Daca Cibinul ar fi vindut la jumatate de pret, fiindca are garantia depasita, suta de mii cistigata o poti da pe medicamente. Este o chestiune de etica a comerciantului. Ma arzi la bani, dar da-mi o sansa la spital. Patroana restaurantului Oltenia, doamna Lelioara, este doar jumatate logica in explicatii: „Nu avem vinzare si de aceea ni se strica marfa“. Pai, peste tot in economia de piata, intr-un negot liber – deci daca n-ai vinzare – te apuci de altceva. Smecheria tocmai asta e, sa vinzi lucruri bune, la preturi de bun-simt, chiar daca vremurile sint grele. Foarte multe localuri au fost privatizate cu metehne cu tot. Daca avea talent de circiumar si cuget curat, doamna Lelioara nu lasa sa i se strice marfa in magazie. Pentru comerciantii fara har si rusine exista o sumedenie de domenii in care se pot pune in valoare. De pilda, vinzarea fierului vechi. Fierul vechi, oricit ar fi de ruginit, nu imbolnaveste pe nimeni. Mai mult, ii creste valoarea.

Plecind de la numeroasele porcarii descoperite pe tarabe, Protectia Consumatorului publica un fel de indrumar, in care descrie cam cum ar trebui sa arate carnea de porc proaspata, cum sa fie caltabosii sa nu te ucida si cit de trandafirie trebuie sa fie carnea purcelusului de lapte. Asta e partea buna a lucrurilor. Dar, daca iei indrumarul in serios, ramii nemincat. Pentru ca sint din ce in ce mai rare vitrinele in care parizerul nu este obosit, iar salamul de iarna n-are aspect de anvelopa. Asa ca o oarecare dreptate are doamna Lelioara. Daca pretul salamului creste proportional cu pretul benzinei, al CFR-ului si al luminii sau gazelor, viitorul salmonelei si al trichinelozei este asigurat.