1.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei centre noi de asistenţă socială cu sprijinul consiliului judeţean

Trei centre noi de asistenţă socială cu sprijinul consiliului judeţean

Florin Stancu, director DGASPC Dolj
Florin Stancu, director DGASPC Dolj

Consiliul Judeţean împreună cu Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) intenţionează să deschidă un centru destinat îngrjirii copiilor cu handicap în oraşul Segarcea. Conform conducerii DGASPC, lucrările vor fi gata în 2018.
Totodată, se urmăreşte construirea a două noi centre de îngrijire pentru persoanele adulte cu handicap, unul în localitatea Călăraşi, iar altul în Ciupercenii Noi. Centrele vor fi situate în apropierea spitalelor din localităţile respective.
Printre principalele obi­ective din perioada următoare ale CJ și DGASPC se numără şi oferirea unor servicii cu cazare temporară în Craiova, pentru cei care vin din mediul rural, care să facă posibilă recuperarea copiilor cu handicap. Pentru început, va exista posibilitatea găzduirii unui număr de 20 de astfel de copii, urmând ca acest număr să fie suplimentat.

DGASPC, o prioritate pentru consiliul județean

Pentru consiliul judeţean, DGASPC a reprezentat o prioritate în ultimii zece ani, de când se află în subordinea acestuia, făcându-se numeroase eforturi în ceea ce priveşte reforma şi reabilitarea tuturor structurilor existente, precum şi pentru dezvoltarea altora noi.
„Datorită ajutorului şi a susţinerii constante şi echilibrate venite din partea CJ s-a finalizat reforma. În prezent, nu mai există nici o instituţie de tip vechi, iar toate cele 76 de structuri organizatorice de la nivelul judeţului Dolj, care oferă servicii de asistenţă socială, atât pentru copii, cât şi pentru persoanele cu handicap, sunt licenţiate, iar condiţiile acestora ating standarde europene“, a spus Florin Stancu, director DGASPC Dolj.
Actualul proiect face parte din strategia întocmită de DGASPC împreună cu consiliul judeţean pentru perioada 2015-2020, care presupune dezvoltarea de structuri de asistenţă socială în toate oraşele judeţului Dolj. Conform conducerii, judeţul are un specific aparte care favorizează această strategie.
Toate oraşele din judeţ sunt aşezate astfel încât să aibă posibilitatea de a deveni poli de dezvoltare pentru comunele limitrofe.
Este nevoie de dezvoltarea sistemului şi de apariţia unor noi centre şi unităţi care să ofere servicii sociale, cu precădere în mediul rural.
„Pentru două treimi din centrele DGASPC Dolj există licenţe de funcţionare, iar celelalte vor primi până la sfârşitul anului. Ne mândrim cu faptul că reuşim să oferim servicii de calitate şi ajutor semenilor noştri care au nevoie“.

Copiii cu probleme reuşesc să facă performanţă

În ciuda faptului că mulţi copii şi tineri care se află în centrele de asistenţă socială coordonate de DGASPC se confruntă cu probleme de sănătate, foarte mulți dintre ei reuşesc an de an să facă performanţă în diverse domenii ale învăţământului. 33 de copii cu probleme au reuşit să demonstreze că handicapul nu reprezintă un impediment pentru a intra la liceu, unii dintre ei reuşind chiar să promoveze examenul de bacalaureat.
De asemenea, alţi 30 de copii au reuşit să se înscrie la cursurile şcolilor profesionale din judeţ.
Pentru că în perioada de vară, asistenţii DGASPC nu mai beneficiază de sprijinul şcolilor aflate în vacanţă, ei trebuie să organizeze o serie de activităţi pentru copii, care să-i ajute să-şi dezvolte creativitatea şi cunoştinţele.
În această vară, 470 de copii din totalul de 1.400 au beneficiat de tabere la munte sau la mare. Acest lucru a fost posibil datorită sprijinului oferit de CJ Dolj, dar şi cu fonduri venite de la Ministerul Tineretului şi Sportului.
„Ne bucurăm că anul acesta am reuşit să oferim acestor copii o vacanţă, având în vedere faptul că mulţi dintre ei nu şi-au permis acest lucru, însă nu orice fel de vacanţă, ci una în care relaxarea a fost îmbinată cu activităţi cu adevărat educative“, a adăugat Florin Stancu, director al DGASPC Dolj.
DGASPC se numără printre primele instituţii descentralizate din sistemul public din România, lucru care a adus o mulţime de beneficii. În ceea ce priveşte sprijinirea copiilor cu handicap, acest lucru s-a întâmplat din 1997, iar în 2005 au beneficiat de asta şi persoanele adulte cu handicap.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS