6.7 C
Craiova
vineri, 13 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePlafonul pentru "Prima Casă", suplimentat în septembrie

Plafonul pentru „Prima Casă”, suplimentat în septembrie

Plafonul pentru programul „Prima Casă” va fi suplimentat în luna septembrie, iar în octombrie va fi finalizată o strategie pe termen mediu, de cinci ani, pentru acest program, astfel încât toate părțile implicate să își poată face planuri pe un astfel de termen, a declarat marți seară, ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.
„Programul va fi suplimentat în septembrie pentru 2016 și în octombrie vom avea o strategie pentru acest program pe termen mediu, de cinci ani, astfel încât să evităm eventualele sincope în derularea programului”, a precizat ministrul Finanțelor.
Potrivit acesteia, cererea de finanțări pe „Prima Casă” a crescut foarte mult în perioada discuțiilor cu privire la Legea Dării în plată, iar acum se întâmplă la fel pentru că „oamenii nu știu dacă programul va mai fi la anul sau nu”.
Ministrul Finanțelor a precizat că și în acest caz este nevoie de predictibilitate, astfel încât atât cetățenii cât și dezvoltatorii imobiliari să își poată face planuri pe termen mediu.
Programul „Prima Casă” a avut, inițial, alocat un plafon de 1,6 miliarde de lei pentru acest an, care a fost suplimentat cu încă 500 de milioane de lei, după intrarea în vigoare a Legii privind darea în plată. Programul are 170.000 de beneficiari și rata de neperformanță este de 0,04%.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS