4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljElpreco vinde divizia de țiglă către Bramac

Elpreco vinde divizia de țiglă către Bramac

Fabrica de țiglă, activele conexe și tehnologia de fabricație vor fi vândute de Elpreco Craiova contra sumei  de 8 milioane de euro (Foto: Arhiva GdS)
Fabrica de țiglă, activele conexe și tehnologia de fabricație vor fi vândute de Elpreco Craiova contra sumei
de 8 milioane de euro (Foto: Arhiva GdS)

Compania craioveană estimează că în luna octombrie se perfectează transferul afacerii de țiglă de beton către Bramac, însemnând licențele, activele și salariații societății, care vor fi preluați de noul proprietar. Elpreco își va consolida afacerile în Craiova cu BCA, pavele, borduri, elemente pentru drumuri și structuri de beton.

Elpreco SA a semnat marți un acord-cadru pentru vânzarea fabricii de țiglă de beton către Bramac România. Valoarea tranzacției se ridică la 33 de milioane de lei, adică aproximativ 8 milioane de euro. „Este o decizie ce a avut la bază considerente manageriale. Tranzacția presupune un transfer al afacerii de țiglă de beton, care implică licențe de fabricație, activele, precum și transferul salariaților pe societatea care cumpără afacerea. Sunt circa 40 de oameni care vor fi preluați de Bramac“, a declarat pentru GdS, directorul general al Elpreco SA Craiova, Adrian Bezerghianu. Suprafața totală de teren care va fi cedată către Bramac se apropie de circa trei hectare, pe care se află halele și liniile de producție.
Compania estimează că va perfecta tranzacția cu Bramac în luna octombrie a acestui an, în speranța că până la acea dată se vor finaliza formalitățile legate de dezmembrarea terenurilor, cadastrarea acestora și alte aspecte necesare încheierii tranzacției.
„Achiziționarea liniei de producție pentru țigle din beton Elpreco este încă o dovadă că firma Bramac are ca și prim obiectiv strategic consolidarea poziției pe piața de învelitori din România, și nu numai. În viitor vom deservi piețele din Serbia, Ungaria și Bulgaria“, a precizat Mircea Dumitru, director general Bramac România, printr-un comunicat de presă.

Elpreco se concentrează pe restul produselor

Divizia de țiglă de beton reprezenta o mică parte a afacerii totale a Elpreco din Craiova.
„Pentru moment, Elpreco iese din segmentul de țiglă de beton din piață. Rămâne să ne concentrăm pe afacerea de acum, respectiv: BCA, pavele, borduri, elemente pentru drumuri, structuri de beton și altele“, a precizat Adrian Bezerghianu.
În continuare, Elpreco va rămâne cu aproximativ 400 de angajați, ceea ce reprezintă un număr constant de personal, ca și anul trecut, deoarece numărul celor care vor fi transferați la Bramac este aproximativ același cu numărul persoanelor angajate anul acesta de compania craioveană. Ca urmare a intensificării afacerilor pe segmentul businessului cu pavele, borduri, betoane și elemente pentru drumuri, anul acesta au fost angajate 40 de persoane la Elpreco, a precizat directorul general al companiei craiovene.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS