6.4 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAl VIII-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova

Al VIII-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova

Secţia de Limba şi literatura italiană a Facultăţii de Litere a Universităţii din Craiova, în colaborare cu Universitatea pentru Străini din Perugia, organizează în zilele de 16 şi 17 septembrie 2016 cel de al VIII-lea Simpozion internaţional de italienistică al Universităţii din Craiova, intitulat Timpul şi spaţiul în limba şi literatura italiană, sub patronajul Ambasadei Italiei în România, al Institutului Italian de Cultură „Vito Grasso” din Bucureşti şi al Societăţii Dante Alighieri, Sediul Central din Roma.
Lucrările simpozionului se vor desfăşura în limbile italiană şi română şi sunt grupate în patru secţiuni: lingvistică, literatură, literatură comparată şi didactica limbii şi a literaturii italiene.
Cu această ocazie, vor sosi la Craiova 72 de cadre didactice şi cercetători de la universităţi din Austria, Bulgaria, Cehia, Egipt, Elveţia, Franţa, Germania, Italia, Grecia, Polonia, Serbia, Slovacia, Spania, Ungaria, precum şi de la următoarele universităţi din ţară: Universitatea din Bucureşti, Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea „Ovidius” din Constanţa, Universitatea „Titu Maioresu” din Bucureşti şi Universitatea „Tibiscus” din Timişoara.
Simpozionul de italienistică din 16 – 17 septembrie 2016 este dedicat împlinirii a 50 de ani de predare a limbii şi a literaturii italiene la Universitatea din Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS