2.9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajCJ Gorj organizează Festivalul Internaţional de Arte Vizuale „GORJFEST 2016“

CJ Gorj organizează Festivalul Internaţional de Arte Vizuale „GORJFEST 2016“

Festivalul Inter­național de Arte Vizuale „GORJFEST 2016“, debutează luni, 19 septembrie 2016 la sediul Centrului Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale (CJCPCT) Gorj. Circumscris programului „2016 – Anul Brâncuşi în Gorj“, Festivalul Internațional de Arte Vizuale GORJFEST, ediția a XXVII-a, se va desfăşura itinerant în localităţile Târgu Jiu, Peştişani, Crasna, Săcelu, Baia de Fier, Novaci, Horezu, Motru, Rovinari, Negomir, în perioada 19-29 septembrie, după următorul program:
19 septembrie 2016, ora 17.30, la sediul CJCPCT Gorj Deschiderea festivă a evenimentului;
– Vernisajul expoziției de artă a lemnului organizată de Liceul de Artă a Lemnului din Triavna, Bulgaria.
19-29 septembrie 2016, Târgu Jiu, Peștișani, Motru:
Bursa „Brâncuși la Hobița“ (Tabără internaţională de sculptură, ediţia a III-a).
19-29 septembrie 2016, Târgu Jiu, Peștișani:
GORJFEST 2016 (Tabără internaţională de sculptură, pictură, grafică, fotografie, film).
29 septembrie 2016:
Motru, ora 11.00: Inaugurarea Colecţiei de Artă Modernă (sculpturi realizate în cadrul proiectelor Bursa „Brâncuşi la Hobiţa“ şi Gorj­fest 2016);
Târgu Jiu, sediul CJCPCT Gorj, ora 17.00: Expoziţie GORJFEST 2016. Lansarea CataIogului GORJFEST 2016;
Rovinari, ora 19.00: inaugurarea colecţiei de artă modernă (sculpturi realizate în cadrul proiectului GORJFEST 2016). Închidere GORJFEST 2016.

Premii speciale

În cadrul celor două tabere internaționale, pentru creațiile artiștilor, organizatorii vor acorda numeroase premii speciale. Pentru Bursa „Brâncuși la Hobița“, CJCPCT Gorj va acorda două premii speciale în valoare de 1.500 de lei fiecare. Pentru GORJFEST 2016 vor fi acordate premii speciale în valoare de 400 lei fiecare: CJCPCT Gorj va oferi 23 de premii, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ – patru premii, Lartours Bucureşti – două premii. Ediția din acest an a manifestării este organizată de Consiliul Judeţean Gorj, prin Centrul Judeţean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiţionale Gorj, în parteneriat cu Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“, SC Lartours Bucureşti, CRH România, Pensiunea „Casa Brâncuşi“ Peştişani, Primăria Motru, Primăria Rovinari, Primăria Negomir și Obştea Peştişani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS