Clubul Sportiv Municipal Ploiești a revenit, aseară, asupra deciziei de a-și retrage echipele de handbal seniori din Liga Națională feminină, respectiv Divizia A masculină, potrivit site-ului oficial al grupării, citat de Agerpres.
”Veste importantă pentru iubitorii handbalului ploieștean: în urma unei ședințe a Consiliului de Administrație al Clubului, desfășurată astăzi, s-a decis continuarea activității celor două echipe de handbal seniori! Astfel, după ce s-a discutat și la Federația Română de Handbal, care fusese anunțată, ieri, că echipele de la CSM Ploiești se retrag din cele două competiții în care participau — Liga Națională, cea feminină, respectiv Divizia A, echipa de băieți — s-a stabilit că ambele formații vor continua să evolueze în cele două eșaloane”, se arată în comunicatul de ieri al clubului.
Consiliul de Administrație al clubului, format din consilierii locali Gheorghe Andrei, George Botez, Gheorghe Sîrbu, Sanda Dragulea și reprezentanta SPFL Ploiești, Lilica Lipă, s-a reunit în premieră, invitați fiind directorul clubului, Cezar Stoichiciu, coordonatorul sportiv Cristian Nica, directorul adjunct Marian Stănescu și coordonatorul secției de fotbal, Lucian Rădulescu.
În urma analizei situației de la club, s-a stabilit, după o consultare cu reprezentanții FRH, că trebuie să se facă eforturi pentru continuarea activității celor două echipe de handbal, o altă concluzie fiind că, la secția de fotbal, trebuie să se pună bazele unui Centru de Copii și Juniori serios, așa cum s-a și discutat în aceasta vara inclusiv în Consiliul Local Ploiești.
”În ședința de astăzi s-a stabilit că trebuie să facem un efort pentru a menține handbalul ploieștean la nivelul primelor două ligi, dar și pentru a nu influența competiția. Există promisiunea Consiliului de Administrație că vor fi bani pentru participarea în competiții, așa că încercăm să mergem mai departe”, a spus directorul CSM Ploiești, Cezar Stoichiciu.
Echipa feminină de handbal va juca azi, de la ora 17,00, meciul din etapa a treia, de pe teren propriu, cu HC Dunărea Brăila, urmând să se bazeze, în prima fază, pe junioarele clubului, potrivit sursei amintite. ”Intenția este să se facă rapid o reconstrucție, bazată, evident, pe sportivele care au făcut până de curând parte din lot și pe alte jucătoare libere de contract ce mai pot fi legitimate în aceasta perioadă. Totodată, se dorește ca și echipa de handbal seniori să-și continue activitatea, avantajul fiind că jucătorii care au făcut parte din lot nu au apucat să plece la alte echipe”, potrivit sursei menționate.
Duminică, prahovencele vor juca la Craiova, cu SCM.
Echipa feminină a CSM Ploiești nu s-a prezentat la meciul de luni cu CSM Roman, din etapa a doua a Ligii Naționale, în deplasare, iar marți clubul a anunțat că retrage echipele feminină și masculină din campionat.
Marţi, CSM Ploiești a anunțat că se retrage și din Cupa EHF la handbal feminin, unde echipa se calificase în turul al doilea preliminar.
CSM Ploiești ar fi trebuit să joace în turul secund cu IUVENTA Michalovce (Slovacia), pe 15-16 octombrie, respectiv 22-23 octombrie.