4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPorți deschise la Depozitul Ecologic Mofleni pentru Let`s Do It Romania, în Campania de Curățenie Națională

Porți deschise la Depozitul Ecologic Mofleni pentru Let`s Do It Romania, în Campania de Curățenie Națională

Eco Sud SA, prin Depozitul Ecologic Mofleni, și-a deschis porțile pe 24 și 25 septembrie, în Campania de Curățenie Națională organizată de Let`s Do It Romania – Dolj, asigurând depozitarea gratuită a peste 80 de tone de deșeuri menajere aruncate necorespunzător în ecosistemele naturale, deșeuri strânse de pe aria județului Dolj.
Eco Sud nu este la prima implicare de acest gen, fiind la a patra colaborare cu Let`s Do It Romania. Compania laudă și susține constant inițiativele publice de protejare a mediului înconjurător, venind deseori în întâmpinarea nevoilor societății civile care ia atitudine.
Cristian Ostafe, coordonator județean Dolj al Let s Do It Romania, a declarat următoarele despre colaborare: „Ne-am bucurat de sprijinul Eco Sud, partenerul nostru strategic, care ne-a ajutat și anul acesta, permițând accesul gratuit la depozitul ecologic Mofleni operatorilor de salubritate care au transportat deșeurile colectate de voluntarii Let’s Do It, Romania! Pe 24 septembrie, toţi românii au luptat pentru curăţarea tării noastre de deșeuri, iar Eco Sud a ajutat la dezvoltarea celui mai mare proiect de voluntariat din România, devenind un partener cu tradiție, pe care întreaga echipă se poate baza în fiecare an“.
Let`s Do It, Romania!, cea mai mare mișcare socială din România și parte din comunitatea internațională “Let`s Do It, World!“, este un proiect realizat cu sprijinul Guvernului României, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Kaufland România, fiind și cel mai mare proiect de implicare socială organizat în România, cu peste 1.200.000 de voluntari, care au reușit să adune peste 24.700 de tone de deșeuri, în șase ani de acțiune. Viziunea Let`s Do It Romania este aceea a unei țări cu zero deşeuri, iar valorile organizației sunt: implicarea, pasiunea, încrederea, respectul pentru natură“.
Depozitul Ecologic Mofleni, gestionat de Eco Sud SA, oferă de peste zece ani servicii importante și profesioniste, de utilitate în județul Dolj, venind cu soluții integrate de mediu, prin depozitare și tratarea deșeurilor, cu misiunea asigurării unui mediu sănătos de viață pentru populație și pentru protejarea mediului înconjurător. Fluxul mediu de deșeuri la Depozitul Mofleni se ridică la 400 de tone zilnic, în condițiile în care depozitul deservește întreg municipiul Craiova, precum și alte 32 de localități din județul Dolj, adică aproximativ 420.000 locuitori. Fiind proiectat pentru a asigura depozitarea a aproximativ 6.000.000 de metri cubi de deşeuri, se estimează că depozitul va funcționa timp de 39 de ani.
Depozitul Ecologic Mofleni are o suprafață totală de 44,38 hectare, dintre care:
• Zona de depozitare, destinată stocării deșeurilor, are o suprafață aproximativă de 39 de hectare, compartimentată în celule de aproximativ 1,3 hectare fiecare;
• Zona de servicii, destinată serviciilor logistice și activităților de gestionare a depozitului, se întinde pe 5,38 hectare.

Contact presă Eco Sud:
[email protected]

EcoSud logo NET

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS