Anul universitar se deschide vineri la Târgu Jiu. Festivitățile care vor marca deschiderea noului an academic la Universitatea „Constantin Brâncuşi”(UCB) din Târgu Jiu se vor desfăşura, începând cu ora 10,00, la sediul Universității din Campusul Studențesc Debarcader. Este programată o şedinţă festivă a Senatului instituţiei. Vor transmite mesaje preşedintele Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, Adrian Gorun şi rectorul UCB, Luminiţa Georgeta Popescu. Autorităţile invitate vor fi invitate să ia cuvântul. „Cursuri inaugurale la facultăți: Facultatea de Ştiinţe ale Educaţiei şi Management Public – „Educația și științele sociale în lumea de azi” – Decan, prof.univ.dr. Sorin Vasile Purec – Sala D, str. Griviței, nr.1; Facultatea de Inginerie şi Dezvoltare Durabilă – „Energia viitorului” – Decan, prof.univ.dr.ing. Cristinel Racoceanu – Amfiteatrul 016, str. Calea Eroilor, nr. 30; Facultatea de Ştiinţe Economice: – „Educația economică – factor determinant al bunăstării” – Decan, prof.univ.dr. Cecilia Irina Răbonţu – Sala B 110, str. Victoriei, nr. 24; Facultatea de Ştiinţe Juridice – „Evoluția istorică a învățământului superior juridic în România” – Decan, conf.univ.dr. Laura Magdalena Trocan – Amfiteatrul B 010, str. Victoriei, nr. 24; Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale – „Rolul științelor medicale și comportamentale în dezvoltarea umană” – Decan, prof.univ.dr. Monica Delia Bîcă – Sala CDC 1, str. Tineretului, nr. 4”, potrivit UCB.
Gorj: Se deschide anul universitar la Târgu Jiu
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei