-1.1 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriFlutur nu stie nimic de marirea TVA

Flutur nu stie nimic de marirea TVA

Producatorii de carne de porc cer executivului o cota redusa de taxa pe valoare adaugata pentru alimente


Ministrul agriculturii, Gheorghe Flutur, a declarat ieri, la prezentarea bilantului celor sase luni de guvernare, ca nu s-a pus problema majorarii TVA la 22 la suta. Acesta a precizat ca nu s-a discutat nimic in cadrul coalitiei despre o asemenea masura. Afirmatia vine dupa ce ministrul finantelor, Ionut Popescu, a anuntat saptamina trecuta ca, din cauza consumului prea mare, este posibila, de la 1 ianuarie 2006, o majorare cu doua-trei puncte procentuale a taxei pe valoarea adaugata. Intrebat cum va afecta marirea TVA pretul produselor alimentare, ministrul Gheorghe Flutur a declarat ca o marire a acestei taxe va duce cu siguranta la o crestere a preturilor, insa, deocamdata, in cadrul coalitiei nu s-a discutat sub nici o forma despre o asemenea majorare.


Pretul alimentelor se va mari din cauza suprataxarii


Potrivit presedintelui cooperativei agricole pentru productia carnii de porc Muntenia, Mihai Lungu, majorarea TVA la 22 la suta, incepind cu 2006, este inacceptabila, presupunind din punct de vedere social o majorare a preturilor produselor alimentare prin suprataxarea lor. De asemenea, vidul legislativ care nu reglementeaza vinzarea produselor agricole si alimentare in afara spatiilor comerciale autorizate (piete, sosele, trotuare, sate si comune) creeaza concurenta producatorilor autorizati care adauga la pret TVA-ul in timp ce primii nu o fac. „O majorare de TVA va adinci acest fenomen in loc sa-l atenueze“, a declarat presedintele cooperativei Muntenia, Mihai Lungu.


Cota diferentiata de TVA pentru produsele alimentare


„Noi solicitam Ministerului de Finante si Ministerului Agriculturii sa gindeasca o strategie pe care sa o propuna FMI prin care, asemenea multor tari din UE, TVA pentru produsele alimentare sa fie situat la 50 la suta din TVA pentru celelalte produse“, se arata in comunicatul cooperativei. Prin urmare, se solicita ca pentru 2006 produsele alimentare sa aiba o cota de TVA de maximum 50 la suta din TVA unitar ce urmeaza a fi stabilit la nivel de economie. Referitor la aceasta, Gheorghe Flutur a spus doar ca… „interesul nostru este sa dezvoltam piata autohtona“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS