9 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriPublireportajDecoraţiuni chic pentru acasă la Maison du Paradis

Decoraţiuni chic pentru acasă la Maison du Paradis


Odată cu venirea toamnei, ploaia şi vremea rece ne mută fiecăruia tabieturile înapoi acasă. Cafeaua devine mai gustoasă pe canapeaua din sufragerie, în lipsa soarelui pe care îl căutăm toată vara la terase, iar ceaiul e, parcă, mai dulce în colţul unui cămin călduros. Şi pentru că frumosul se ascunde în detalii, ne place să ne sorbim cafeaua dintr-o ceaşcă specială şi să turnăm ceaiul într-o cană asemenea. Ne place să ne punem amprenta şi să creăm o atmosferă primitoare acasă, pentru că este locul care ne reprezintă şi care ne ocupă cea mai mare parte din timp. Asta a avut în minte şi tânărul antreprenor craiovean care a deschis, în urmă cu ceva timp, un cochet magazin pentru cadouri şi decoraţiuni interioare numit Maison du Paradis. Inspirat de spiritul retro-chic franţuzesc, acesta s-a gândit să le ofere craiovenilor posibilitatea să îşi transforme căminul într-un mic colţ parizian boem şi să îi ajute cu idei de cadouri pentru cei dragi. „Ideea mi-a venit chiar în Franţa, când am intrat într-un magazin de acest tip. Francezii au un apetit foarte mare pentru astfel de produse,” ne mărturiseşte administratorul Maison du Paradis. „Am combinat această inspiraţie franceză cu ideea de cămin şi de aici a venit şi numele (Căminul/Casa Paradisului în traducere – n.r.)”.

Iniţial situat în Piaţa Veche, magazinul a fost mutat la sfârşitul acestei veri în centrul istoric, pe strada România Muncitoare, la numărul 28, în inima oraşului. Cu ocazia redeschiderii în noua locaţie, Maison du Paradis vine şi cu o serie de reduceri de care merită să profitaţi în această perioadă. „Am ales un loc mult mai accesibil şi am venit cu un design nou, aşa că îi aşteptăm cu drag pe craioveni în noul spaţiu cu obiecte speciale, care vor da farmec casei lor. Vrem să fim acel loc unde să vii atunci când cauţi ceva drăguţ pentru casa ta sau pentru cineva drag şi sperăm să ne ridicăm la aşteptările clienţilor”. Totodată, se lucrează în această perioadă la site-ul magazinului, iar produsele vor  putea fi achiziţionate, în curând, şi online.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS