3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţiAcţiuni ale pompierilor mehedinţeni

Acţiuni ale pompierilor mehedinţeni

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi a intervenit, în ultimele 24 de ore, la trei accidente rutiere şi la alte nouă urgenţe medicale.
Ieri, 19.10.2016, la ora 10:41, Detașamentul de Pompieri Dr. Tr. Severin a intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD, un ofițer și 16 subofițeri, la un accident rutier produs între un autotren și o autoutilitară pe DN6 (E70), între municipiul Dr. Tr. Severin și municipiul Orșova, în zona viaductului Slătinicul Mic. La sosirea forțelor de intervenție au fost găsite două victime: conducătorul autoutilitarei, un bărbat în vârstă de 21 ani, încarcerat, aflat în stop cardio-respirator şi conducătorul autotrenului, bărbat în vârstă de 28 ani, cu traumatisme minore, care a refuzat transportul la UPU. Salvatorii au acționat pentru descarcerarea victimei, fiind predată echipajului SAJ, care a efectuat manevre de resuscitare însă fără rezultat, victima fiind declarată decedată. De asemenea, s-a acționat pentru sablarea carosabilului și asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor la cele două autovehicule, care au fost degajate cu ajutorul unei automacarale de către Secţia Drumuri Naţionale. Intervenţia s-a finalizat la ora 15:15.
În după-amiaza zilei de miercuri, la ora 17:33, un echipaj din cadrul Stației de Pompieri Vânju Mare a intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă cu modul de descarcerare la un accident rutier – autoturism răsturnat în afara părții carosabile, anunțat cu persoane încarcerate, produs pe DN56C, în localitatea Gârla Mare. La sosirea forțelor de intervenție, o victimă (tânăr în vârstă 19 ani) era decedată, iar celelalte două (bărbat în vârstă de 24 ani și un minor în vârstă de 14 ani) au fost preluate în stare de conștientă și transportate de către două echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Dr. Tr. Severin, în vederea efectuării investigațiilor medicale. La locul intervenţiei, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea acumulatorului autoturismului. Intervenţia s-a finalizat la ora 18:50.
Azi-noapte, la ora 00:33, echipajul S.M.U.R.D. Strehaia a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat unei persoane, bărbat în vârstă de 32 ani, victima unui accident rutier. În orașul Strehaia, un autoturism a acroșat o dubă parcată. În urma accidentului, au rezultat trei victime rănite ușor, două dintre acestea fiind transportate la UPU Dr. Tr. Severin, cea de a treia a rămas la Centrul de Permanență din Strehaia. Intervenţia s-a finalizat la ora 01:20.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS