Investiţiile pe care Consiliul Judeţean Dolj le-a făcut în Aeroportul Internaţional din Craiova dau roade şi Bănia devine un punct tot mai important pe harta aviatică a Europei. După cum a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, „s-au făcut investiţii din fonduri proprii ale Consiliului Judeţean în valoare de peste 15 milioane de euro în terminalul de plecări, terminalul de sosiri şi parcări, şi alte 24 de milioane de euro în infrastructura de mişcare. Toate acestea ne fac să privim cu mândrie şi să putem afirma că Aeroportul din Craiova este acum pe harta Europei“. Graţie acestor investiţii, operatorii aerieni sunt tot mai interesaţi să fie prezenţi în Craiova, iar ziua de ieri a fost un adevărat moment de vârf al aeroportului, graţie evenimentelor care au avut în centru două dintre cele mai importante companii aeriene – Wizz Air şi Ryanair.
Wizz Air a anunţat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Hotel Ramada, deschiderea a trei rute noi – spre Madrid în Spania, Köln în Germania şi Liverpool în Marea Britanie. Cursa către Madrid va fi operaţională din 26 martie 2017, iar cele către Liverpool şi Koln, din data de 27 martie 2017. Anunţul vine la puţin timp după ce alte două aeroporturi – Paris-Beauvais şi Veneţia-Treviso – fuseseră adăugate destinaţiilor spre care se poate zbura din Craiova. „Ne mândrim că suntem o companie tânără – am început să operăm în 2004 şi de atunci am crescut constant şi semnificativ. Anul trecut am transportat aproape 20 de milioane de pasageri. În Craiova am început operaţiunile în 2013, cu misiunea de a face călătoriile cu avionul accesibile în sud-estul României. Subliniind încă o dată angajamentul faţă de această regiune, un an mai târziu am deschis baza WIZZ pe aeroportul din Craiova şi lansăm şi mai multe oportunităţi de călătorie la preţ redus în România. Alocând a doua aeronavă bazei noastre din Craiova, creăm şi mai multe locuri de muncă la nivel local şi adăugăm rute interesante reţelei noastre în continuă creştere. În calitate de cea mai mare linie aeriană din România, suntem mereu aproape de pasagerii noştri şi aşteptăm cu nerăbdare continuarea parteneriatului eficient cu aeroportul din Craiova“, a declarat Johan Eidhagen, Chief Marketing Officer Wizz Air.
Pentru operarea noilor destinaţii, Wizz Air a făcut o investiţie importantă prin alocarea celei de-a doua aeronave Airbus A320 bazei sale din Craiova. Noua aeronavă reprezintă o investiție WIZZ în Craiova de 98 de milioane de euro şi creează 36 de locuri de muncă în cadrul companiei, ceea ce face ca numărul angajaţilor direcţi să crească la 72. În 2015, Wizz Air a transportat aproape 150.000 de pasageri pe rutele din Craiova și a susținut peste 100 de locuri de muncă pe plan local.
„Zburăm acum spre alte trei destinaţii pe care le-am cerut. Le discutăm de mult timp, pentru că şi noi am fost asaltaţi cu cereri de către persoane şi firme din Dolj şi ne bucurăm să spunem că al doilea zbor spre Mare Britanie este spre Liverpool. De asemenea, Madridul este un hub important şi face legătura cu destinaţii importante inclusiv de peste ocean. Cât despre Köln, această destinaţie ne-a fost cerută de firme importante, cum ar fi Ford, Popeci sau Pirelli“, a declarat Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.
Mircea Ovidiu Dumitru, directorul general al Aeroportului Internațional Craiova, a spus la rândul său: „Suntem încântaţi să vă arătăm astăzi că parteneriatul Aeroportului Internaţional Craiova cu compania Wizz Air este unul real, de durată şi în beneficiu mutual. Declaraţia prietenilor noştri dovedeşte încrederea de care se bucură aeroportul şi Regiunea Oltenia în deciziile de dezvoltare ale Wizz Air, şi suntem siguri că vom mai veni curând în faţa dumneavoastră şi cu alte surprize“.
După anunţul de astăzi, din Craiova, Wizz Air oferă acum zece rute cu tarife scăzute spre cinci ţări. Biletele sunt deja disponibile și pot fi rezervate pe wizzair.com, la prețuri începând de la 99 RON.
Încă de la primul său zbor în România, Wizz Air a crescut considerabil reţeaua sa de rute din şi spre România, iar în prezent compania oferă 126 de rute, spre 18 țări, de la zece aeroporturi locale. Operațiunile WIZZ din România nu oferă doar acces ușor și ieftin spre restul Europei, ci, totodată, susțin piața muncii în aviație și turism. Peste 600 de membri ai echipei WIZZ lucrează în România și așteaptă cu nerăbdare să întâmpine pasageri pe cursele companiei. WIZZ va facilita anul acesta mai mult de 3.300 de locuri de muncă în industriile conexe, în toată țara. Demonstrând angajamentul față de clienții români, compania investește în mod constant în operațiunile din România, ceea ce va însemna o creștere a flotei din țară la 20 de aeronave până la finalul lui 2016, inclusiv patru aeronave Airbus A321 ultraeficiente, cu 230 de locuri. În intervalul de 12 luni încheiat pe 31 octombrie 2016, Wizz Air a transportat mai mult de 5,3 milioane de pasageri din și spre România.