4.5 C
Craiova
vineri, 27 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei irakieni prinși încercând să intre fraudulos în România

Trei irakieni prinși încercând să intre fraudulos în România

Cei trei irakieni au explicat că au plătit unui iranian câte 4.000 de dolari pentru a ajunge în Germania (Foto: Poliția de Frontieră)
Cei trei irakieni au explicat că au plătit unui iranian câte 4.000 de dolari pentru a ajunge în Germania (Foto: Poliția de Frontieră)

Polițiștii de frontieră din Bechet au descoperit, marți seară, într-un camion condus de un cetățean turc, trei tineri irakieni care încercau să intre fraudulos în România, destinația finală fiind Germania.
Potrivit polițiștilor de frontieră, marți seara, la Punctul de Trecere a Frontierei Bechet s-a prezentat pentru a intra în țară un cetățean turc de 35 de ani, care se afla la volanul unui camion care transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri (pahare, cabluri electrice și saci menajeri) în Germania și Belgia. La controlul de frontieră, polițiști de frontieră români și bulgari au observat că șnurul prelatei camionului fusese tăiat, motiv pentru care au dispus efectuarea unui control amănunțit. În compartimentul de marfă al camionului au fost găsiți ascunși trei bărbați. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de trei irakieni cu vârstele cuprinse între 24 și 26 de ani, care au declarat că au plecat din Irak în urmă cu câteva săptămâni, iar când au ajuns în Turcia au plătit unui cetățean iranian câte 4.000 de dolari pentru a ajunge în Germania. Bărbatul le-a luat banii, iar într-o parcare din Istanbul i-a urcat într-un camion în timp ce șoferul acestuia dormea. De altfel, migranții care încearcă să intre în România pentru a ajunge în Germania plătesc sume mari de bani, însă de cele mai multe ori rămân cu banii dați. De exemplu, la începutul lunii octombrie, polițiștii de frontieră din Bechet au prins 16 persoane care traversaseră Dunărea cu două bărci. În urma cercetărilor s-a stabilit că este vorba de opt bărbați, două femei și șase minori, toți cetățeni irakieni. Migranţii au declarat că au apelat la ajutorul unor călăuze care le-au organizat călătoria contra unei sume de aproximativ 35.000 de euro de familie. În ambele cazuri, cetățenii irakieni au fost preluați de Poliţia de Frontieră Bulgară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS