Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă(ISU) Gorj, colonelul Liviu Dumitraşcu, a declarat astăzi că se va retrage de la şefia instituţiei, ca urmare a pensionării. Dumitraşcu s-a aflat la conducerea ISU Gorj timp de 12 ani. În această perioadă a colaborat cu nu mai puţin de 11 prefecţi care s-au perindat la Prefectura Gorj. De asemenea, Liviu Dumitraşcu a anunţat că după 32 de ani de activitate ca ofiţer, 16 ani în care a deţinut funcţii de conducere, cea în care s-a aflat la conducerea ISU Gorj a fost cea mai grea perioadă. „Din cei 32 de ani, 16 au fost în funcţii de conducere. Am lucrat cu 11 prefecţi, dacă am numărat bine. Am reuşit să rezist 16 ani în funcţii de conducere. La cât de greu este să conduci un astfel de serviciu, când de multe ori vieţile cetăţenilor sunt în prim planul activităţilor de intervenţie şi salvare, aş putea echivala activitatea cu patru mandate de parlamentar”, a spus Liviu Dumitraşcu, unul dintre cei mai vechi şefi de instituţii din judeţ. Până la numirea unui nou şef al ISU Gorj, Aurelian Şuţă, va coordona activitatea instituţiei, Ministerul Afacerilor Interne urmând să organizeze un concurs pentru ocuparea funcţiei deţinute până astăzi de Liviu Dumitraşcu.
Liviu Dumitraşcu nu va mai conduce ISU Gorj
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei