Un bărbat a fost rănit uşor în urma unui accident rutier care a avut loc, în această dimineaţă, la intersecţia străzii Câmpia Islaz cu Elena Teodorini din Craiova.
Mihai Văduva, de 46 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un Volkswagen pe strada Câmpia Islaz, a ajuns la intersecţia cu strada Elena Teodorini, nu a respectat semnificaţia indicatorului „stop”, nu a acordat prioritate şi a lovit un Ford Focus condus de Vlad Nicolae, de 65 de ani, din comuna Vârvoru de Jos. În urma impactului, Fordul a fost proiectat într-un alt autoturism Volkswagen codus pe strada Elena Teodorini de către Valentin Stan, de 40 de ani, din Craiova.
„În urma accidentului, a fost rănit şi transportat la spital şoferul de 65 de ani, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Se pare că acesta este rănit uşor. La faţa locului, au fost prezenţi poliţişti din cadrul Biroului Rutier, dar şi poliţişti criminalişti. Poliţiştii i-au testat pe cei doi cu aparatul etilotest şi a rezultat că nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. În cauză, poliţiştii rutieri au intocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat pentru Gazeta de Sud Amelia Barbu, purtător de cuvânt la IPJ Dolj.