Echipa secundă a CS Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată vineri, la Ișalnița, în compania echipei FC Aninoasa, contând pentru etapa a 13-a din Liga a III-a, seria 3. Oaspeții au deschis scorul prin Calofir (’44, 0-1), iar alb-albaștrii au restabilit egalitatea prin Alex Popescu (’49 – penalti, 1-1).
CS Universitatea II Craiova: L. Popescu – Borța, Lăzărescu, Hreniuc (’71, Ion), C. Ionescu – Buzan, Constantin (’88, Hodea), Țoiu – Petre, Al. Popescu, Burlacu (’77, Bârzan).
„Starea terenului și-a pus amprenta asupra jocului, care a fost unul slab. Cu toate că nu se putea construi din pricina suprafeței de joc, ne-am creat ceva ocazii. Până la urmă vom regla și această meteahnă și o să înscriem mai mult. Au muncit din greu copiii și au reușit un rezultat pozitiv și meritat. Acești juniori s-au călit cu Liga a III-a și trebuie văzut că am jucat în teren cu patru inși de 17 ani, ceea ce este destul de greu“, a declarat antrenorul Corneliu Papură, pentru GdS.
După acest rezultat, CS Universitatea II Craiova ocupă locul 13, iar în runda viitoare se va deplasa la FC Voluntari II.
Papură, mulțumit de atitudinea elevilor săi
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei