Departe de orice inseamna civilizatie, Berbestiul s-a transformat intr-un pustiu unde stapin a ramas carbunele. Citeva blocuri vechi, o cladire frumoasa si un drum fara gropi alcatuiesc centrul urbei. In spatele lor se ascunde durerea minerilor disponibilizati si a miilor de locuitori care supravietuiesc inchisi in carapacea lor trista. Oamenii se lupta cu foametea, saracia si mizeria. In orasul ramas si fara apa, singurul ajutor sint banii de la primarie. In linistea apasatoare de linga ghetouri se mai aud astazi doar tropaiturile vitelor si rotile carutelor. Unii au ales sa fuga de orasul-mina in urma cu multi ani, iar altii au dezvoltat „mafia“ carbunelui.
Orasul de „poza“ este lucratura unor interese politice stinse in urma cu multi ani. Transformat in urbe cu datorii de miliarde, Berbestiul a fost inaugurat la vremea respectiva cu mare fast. Nimic nu se schimbase de fapt. Localitatea ridicata la rangul de oras este reprezentata de 25 de blocuri, cinci sate si 5.600 de suflete. Neajunsurile, care nu pot fi numarate pe degete, au tras inapoi oamenii, care astazi nu mai cred in nimic.
Berbestiul traieste practic datorita exploatarii miniere, unde mai muncesc aproape 1.000 de oameni. Satui sa astepte o mina de ajutor si o schimbare, in urma cu mult timp, locuitorii au plecat in strainatate si nu s-au mai intors. Si-au parasit locuintele si au luat cu ei numai strictul necesar. Blocurile au ramas in paragina si au fost devastate, astfel incit, astazi, nu mai au nici usi si nici geamuri. Neavind un motiv sa lupte cu tarie, oamenii traiesc ca la tara si refuza sa se adapteze vremurilor moderne. In fata blocurilor au fost construite cotete si stau „parcate“ carele cu fin trase de boi .
Blocurile care alcatuiesc micul centru al orasului nu ofera decit un amarit de acoperis locatarilor. Pentru a fi siguri ca vor trece peste iarna, oamenii au inlocuit boxele pentru muraturi cu magazii in care au inghesuit carbune si lemne. In Berbesti, locuitorii nu au nici apa, nici gaze. Desi planuri sint multe, orasul a saracit si mai mult de cind minerii au fost disponibilizati. Primarul „tarimului blestemat“ a ajuns si el la capatul puterilor. „Nu am foarte multe realizari dupa un an de mandat, dar vreau sa mobilizez cetatenii si sa luptam impreuna“, a spus increzator Aurel Stefan, edilul-sef care isi cunoaste povara de pe umeri. Durerea Berbestiului salasluieste undeva, pe linga ghenele unde zilnic se da foc la gunoi. Oamenii, mai ales si cei din cartierul de rudari, s-au obisnuit sa traiasca din improvizatii. In planurile autoritatilor se intrevede o ameliorare a durerii. „Oras inseamna civilizatie. Vrem sa transformam casa de cultura intr-una de spectacole, sa punem niste garduri ornamentale si sa asfaltam strazile. A fost si mai greu inainte, cind am avut, din cauza alunecarilor de teren, opt drumuri blocate. Ar fi frumos sa infiintam o piata moderna si un parc cu tobogane pentru copii“, a mai spus primarul.
Munca in mina a rapus multe vieti
La o raita prin orasul minier devenit sinistru iti ies in cale numai fete triste si brazdate de griji. Singurele distractii din zona sint doua discoteci, unde nu lipsesc scandalurile, o sala de sport, o biblioteca si multe circiumi. Cei mai multi localnici au ca sursa de venit salariul cistigat de la Exploatarea Miniera Berbesti. Nici acolo lucrurile nu merg tocmai bine, pentru ca din trei cariere numai una mai functioneaza. Lupta dura pentru supravietuire i-a infrint pe multi. „Anual mor mineri. Sint prinsi pe banda sau cad haldele peste ei. Acum nu se mai face decit exploatare de suprafata“, a precizat Aurel Stefan.
Angajatii de la exploatarea miniera sint suparati si astazi pe presa. Nu permit accesul reporterilor in cariera de teama sa nu li se zugraveasca o imagine proasta. Desi spun ca nu ar avea nimic de ascuns, ca sa treci de barierele pazite cu strictete ai nevoie de multe autorizatii. De fapt, este o modalitate de a indeparta orice intrus care ar putea observa anumite dedesubturi.
Printre haldele de steril se vad excavatoarele si benzile ruginite de timp. Deasupra marelui pustiu cenusiu ti se taie respiratia. Si totusi, carbunele este si astazi sursa de trai a oamenilor din ghetouri. „E adevarat ca aici s-a dezvoltat mafia carbunelui. Pentru a scoate un ban, saracii fura din depozite sau din anumite puncte de distributie tone intregi de combustibil. In orice caz, pierderile mari nu se declara. Un furt de o tona sau doua de carbune este o nimica toata“, a marturisit primarul din Berbesti.
Orasul pare amenintat din nou. Din cauza defectiunilor de la calea ferata, zilnic vor fi efectuate transporturi impresionante de carbune cu ajutorul masinilor. Autoritatile privesc neputincioase la o alta afacere profitabila de partid. Se estimeaza ca, pe o portiune de cel putin patru kilometri, carosabilul se va distruge prin formarea de albii. Dupa o zi petrecuta intr-o urbe unde toti te privesc cu pesimism, te intristezi si pleci in tromba, lasind in urma ta praful negru, pe care altii il respira de ani de zile. Pastrezi cu tine amintirea pustie a unor lucruri simple, care iti intaresc credinta ca Imparatia Cerurilor este pentru toata lumea… Pamintul este numai pentru cei care lupta…
