Ministrul de Interne, Dragoş Tudorache, i-a chemat astăzi pe prefecţii de Bucureşti şi Ilfov, dar şi pe reprezentanţii conducerii Direcţiei de Permise la sediul Ministerului de Interne, pentru o şedinţă astfel încât să fie găsite soluţii imediate după ce joi sute de oameni au aşteptat la cozi.
Potrivit Mediafax, Tudorache a declarat că i-a chemat la discuţii pe prefectul de Bucureşti, Paul Nicolae Petrovan, şi pe cel de Ilfov, Adrian Petcu, dar şi pe cei din conducerea Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV), pentru o şedinţă astfel încât să fie găsite soluţii imediate pentru situaţia de la direcţie.
Cozile de joi s-au întins pe sute de metri, fiind oameni care au fost nevoiţi să aştepte încă de la miezul nopţii.
Pe 8 august, la sediul DRPCIV, din cauza unor probleme tehnice, nu s-a putut susţine proba teoretică pentru obţinerea permisului auto, nu s-au putut face înscrieri la proba practică şi nu s-au soluţionat nici cererile de preschimbare, a anunţat atunci Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înamtriculare a Vehiculelor. Problemele au fost remediate a doua zi.
De altfel, la finele lunii octombrie, Dragoş Tudorache a declarat că le-a cerut şefilor structurilor de paşapoarte şi permise din ţară să vină, în perioada imediat următoare, cu propuneri de reorganizare a procedurilor pentru cetăţeni, astfel încât să fie evitate aglomerări.