8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMembrii afiliați AJF Dolj își aleg conducătorii (Update)

Membrii afiliați AJF Dolj își aleg conducătorii (Update)

Fotbalul județean se află în fața unei noi provocări. Sâmbătă, de la ora 11.00, în Amfiteatrul Facultății de Mecanică Craiova, va avea loc Adunarea Generală Extraordinară a AJF Dolj, ședință care are pe ordinea de zi următoarele: 1. constatarea întrunirii cvorumului; 2. aprobarea ordinii de zi; 3. alocuțiunea președintelui AJF Dolj; 4. desemnarea a trei persoane pentru întocmirea procesului-verbal al Adunării Generale; 5. afilierea, dezafilierea și excluderea membrilor AJF Dolj după caz; 6. desemnarea scrutatorilor și a Comisiei de validare a voturilor, precum și a Comisiei de soluționare a contestațiilor (dacă este cazul); 7. alegerea președintelui AJF Dolj, a vicepreședintelui și a membrilor Comitetului Executiv, alegerea președintelui și a membrilor Comisiei de Cenzori; 8. aprobarea Hotărârii Adunării Generale Extraordinare de Alegeri a AJF Dolj.
În ceea ce privește punctul „fierbinte“, mai exact alegerea conducerii pentru următorii patru ani, posturile sunt vizate de următorii: președinte – Horațiu Stănescu și Fănel Văduva; vicepreședinte – Jean Viorel Nicola, Bogdan Pâncu și Florea Spânu; reprezentant al cluburilor de Liga a IV-a în CEx. – Constantin Dinu și Dumitru Firu; reprezentant al cluburilor de Liga a V-a în CEx. – Florin Mugurel Duinea, Ilie Dumitrașcu, Cosmin Alin Mirică, Ion Obleagă și Nicolae Stârcu; reprezentant al cluburilor cu activitate exclusivă de copii și juniori în CEx. – Mircea Papa și Paul Răducan; reprezentant al cluburilor de fotbal feminin în CEx. – Marian Pălărie.

Update: Noul preşedinte ales al AJF Dolj este Horaţiu Stănescu, cele mai multe voturi pentru postul de vicepreşedinte le-a primit Florin Spânu, iar locurile din Comitetul Executiv s-au completat astfel: Dumitru Firu – reprezentant Liga a IV-a, Florin Duinea şi Ilie Dumitraşcu – reprezentanţi Liga a V-a, Mircea Papa – reprezentant fotbal juvenil.

Mai multe amănunte, în numărul următor al GdS.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS