Nivelul participării la al doilea tur al scrutinului primar al conservatorilor pentru desemnarea candidatului pentru președinție a crescut cu 10-15% la prânz, față de primul tur desfășurat duminica trecută, informează Reuters, preluat de Agerpres. Thierry Solere, președintele comitetului organizator al alegerilor primare pentru Republicani, a declarat că pană la prânz au votat 1,27 millioane de francezi, ceea ce înseamnă o creşte de aproape 15 % faţă de scrutinul de săptămâna trecută. Aproximativ 4,4 milioane de francezi au votat în primul tur de duminica trecută, când primul clasat a fost fostul premier Francois Fillon, urmat de Alain Juppe, și el fost premier și actualul primar al orașului Bordeaux. Ei se înfruntă azi în turul al doilea, iar câștigătorul va fi desemnat candidatul Republicanilor la Președinția Franței.