8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTrupa lui Șoavă iernează pe patru

Trupa lui Șoavă iernează pe patru

Antrenorul Florin Șoavă (dreapta) a avut un parcurs excelent cu CSO Filiași (Foto: Alexandru Vîrtosu)
Antrenorul Florin Șoavă (dreapta) a avut un parcurs excelent cu CSO Filiași (Foto: Alexandru Vîrtosu)

CSO Filiaşi a remizat sâmbătă, scor 1-1, în deplasare, cu Urban Titu, în etapa a 15-a, şi a încheiat turul campionatului din Liga a III-a, seria 3, pe locul patru. Marcatorul doljenilor în jocul din Dâmboviţa a fost Marius Duriţă (’6), replica gazdelor venind prin Ionuţ Enache (’27).
Antrenorul Florin Şoavă a început meciul cu următorul unsprezece: Mogoşanu – Borhot, Calu, Lupu, Neacşu – Duriţă, Orban, Borneci, Cruşoveanu – Tănase, Fotescu. Pe parcurs i-a mai introdus pe: Obeanu, Georgescu, Pârvuică şi Zamfir.
Preşedintele grupării CSO Filiași, Florin Spânu, s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei, nu şi de rezultat: „Am făcut un joc bun, dar îmi pare rău că în Liga a III-a încă se mai joacă un antifotbal, pentru că aşa s-ar traduce prestaţia echipei gazdă. Adversarii au jucat dur, au tras de timp permanent, au protestat mereu la adresa arbitrilor, atât jucătorii din teren, cât şi cei de pe banca de rezervă. Ne-a lipsit luciditatea la finalizare, pentru că am avut ocazii peste ocazii, inclusiv din postura de singur cu portarul. Consider că am pierdut două puncte mari în această etapă, ce ne-ar fi dus pe locul doi. Per ansamblu, suntem mulţumiţi de cum au evoluat băieţii, de atitudinea lor, pentru că au jucat cu ambiţie până la ultimul fluier şi numai ghinionul a făcut să plecăm cu doar un punct“.
Pe lângă performanța dată de locul din clasament, CSO Filiași a dat și unul dintre golgheterii seriei a 3-a: Alexandru Fotescu, cu zece reușite. Acesta ocupă prima poziție alături de Andrei Iliescu, de la Flacăra Moreni.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS