4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDacian Cioloș: Oamenii să vină la vot și să își asume România pe care o doresc

Dacian Cioloș: Oamenii să vină la vot și să își asume România pe care o doresc

Foto: agerpres.ro
Foto: agerpres.ro

Premierul Dacian Cioloș a afirmat ieri că oamenii trebuie să fie convinși în număr cât mai mare să vină la vot și să își asume astfel România pe care o doresc.
„Cred că primul lucru care încă mai poate fi făcut este să convingem cât mai multă lume să vină la vot, să își asume România pe care o vor sau nu o vor, să își asume în fața buletinului de vot, cu ștampila pe buletinul de vot. (…) Eu cred că fiecare dintre noi, cei care suntem aici, în măsura în care suntem ascultați, e important să o spunem și să avem atitudinea clară din acest punct de vedere. Nu se poate face democrație fără participarea la vot“, a declarat Cioloș, la o dezbatere organizată de Grupul pentru Dialog Social.
El a admis că absența de la vot poate fi o alegere, dar a insistat asupra faptului că în cele din urmă cu toții își asumă „ce se va întâmpla“.
„Indiferența este o alegere pe care oamenii o fac, pentru că multă lume are impresia că, dacă se ascunde sau se eschivează de la vot, nu își asumă ceea ce se va întâmpla. Cu toții ne asumăm ceea ce se va întâmpla prin prezența sau absența de la vot, prin implicarea directă sau prin indiferență. Chiar și indiferența este o alegere pe care o facem pentru că așa e structurată societatea pe care am vrut-o, democrația pe care am vrut-o, care are la bază, în primul rând, votul“, a adăugat prim-ministrul.

Să evităm riscul unei falii între două Românii – cea mai mare provocare

Dacian Cioloș a mai declarat că provocarea cea mai mare pentru perioada de după alegeri este de a se evita crearea unei falii între cei care acceptă să voteze persoane controversate și cei care doresc reforme și integritate.
„Provocarea cea mai mare pentru noi, în perioada care vine, este să evităm și să reducem pe cât posibil riscul unei falii între două Românii, între acea parte din România care, din diferite motive, care pot fi discutate, obiective sau subiective, acceptă să voteze astfel de oameni (persoane controversate – n.r.) și acea parte a României care își dorește schimbare, care își dorește reforme și care își dorește aplicarea unor criterii de integritate, de bun-simț, care nu pot fi legiferate și nu e cazul să fie legiferate. Provocarea cea mai mare pentru un viitor guvern și pentru partidele politice este să contribuie la eliminarea sau măcar la reducerea acestui risc de falie, care poate fi creat în mod artificial prin comportamentul pe care îl au forțele politice“, a spus Cioloș, la o dezbatere organizată de Grupul de Dialog Social.
De asemenea, Cioloș a adăugat că nu va accepta oameni cu probleme de integritate într-un viitor guvern, așa cum a procedat și cu executivul pe care l-a condus până acum.
„În mod clar, pentru mine, într-un guvern pe care l-aș conduce sau din care aș face parte, în măsura în care aș avea un cuvânt de spus – și, clar, ca prim-ministru, cred că aș avea un cuvânt de spus -, nu aș putea să accept să lucrez cu persoane asupra cărora planează acest gen de suspiciuni rezonabile și acesta este principiul pe care l-am și aplicat și în acest an. (…) Aceleași principii, care de altfel sunt explicate și în platformă (România 100 – n.r.), le-aș aplica și la un guvern pe care l-aș conduce, cu atât mai mult cu cât el ar fi susținut de partide și, în accepțiunea mea, un guvern nu se poate constitui doar prin impunerea anumitor oameni de către partide, spunând această persoană cu numele și prenumele, aceasta trebuie să facă parte din guvern. Cred că și prim-ministrul trebuie să aibă un cuvânt, chiar ultimul cuvânt asupra persoanelor, respectiv asupra indivizilor – nu vorbesc aici de proporții, de reprezentare a unui partid sau altul în funcție de negocierile din eventuala coaliție sau alianță -, dar asupra persoanelor și nu numai pentru a mă asigura de integritatea lor, dar și pentru că, din punctul meu de vedere, guvernul trebuie să fie o echipă“, a explicat șeful executivului.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS