2.3 C
Craiova
joi, 26 decembrie, 2024

PNL sau PSD?

De ce să alegem PNL şi nu PSD? Iată mai jos doar patru motive serioase pentru care merită să votăm PNL duminică:
1 – DOAR PNL garantează dezvoltarea agriculturii, în vreme ce PSD a sărăcit ţaranii şi fermierii timp de 26 de ani, de când se află la conducerea judeţului Dolj!
2 – DOAR PNL susţine DNA, în timp ce PSD ascunde sub imunitatea parlamentară corupţii, condamnaţii şi cercetaţii penali!
3 – DOAR PNL a demarat construcţia unui nou spital regional în Dolj, pentru Craiova şi întreaga Oltenie, în timp ce PSD a distrus sănătatea prin corupţie şi subfinanţare!
4 – DOAR PNL construieşte autostrada Craiova – Piteşti, pentru ca prosperitatea să ajungă, în sfârşit, în casele oltenilor, spre deosebire de PSD, care a promis, dar nu a făcut!
Adevărul este că nimic nu i-a oprit pe PSD-iști să facă până acum ce promit că fac după alegeri, întrucât au avut până azi majoritatea parlamentară. Adevărata marcă a PSD şi cea mai limpede dovadă a minciunii electorale pesediste din 2016 este dezastrul economic şi social produs în judeţe precum Teleormanul, condus de administraţia lui Liviu Dragnea, sau Doljul, condus de pesedişti de 26 de ani. Spre deosebire de judeţul Dolj sau de Teleormanul lui Dragnea, judeţele Arad, Timiş sau Cluj sunt judeţe dezvoltate, cu şomaj aproape de zero, cu infrastructură bine pusă la punct, cu investitori serioşi, care ridică economia locală din ce în ce mai mult.
Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, a transmis de curând un mesaj foarte cald oltenilor: „Oameni buni, vă vorbesc, cu puţin timp înainte de alegeri, despre viaţă şi decizie. Viaţă înseamnă educaţie, înseamnă profesie, locuri de muncă, familie şi în final frumos ar fi să avem mulţi nepoţi. Vă vorbeşte despre locuri de muncă un om care acum zece ani avea în oraşul lui 32.000 de locuri de muncă, iar Aradul are astăzi 80.000 de locuri de muncă şi asta înseamnă viaţă şi aşa trebuie să fie în toată România, inclusiv aici, la dumneavoastră, în Dolj şi în toată Oltenia!“
„La 100 de ani de la Marea Unire, ieşiţi cu toţii afară, ridicaţi-vă din lanţurile pe care vi le-a adus Ponta şi PSD-ul, rupeţi lanţurile voastre şi ieşiţi din sărăcie“, a spus primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
La rândul său, Alina Gorghiu, preşedintele naţional al PNL, a transmis oltenilor că: „PNL are o obligaţie de onoare pentru toată Oltenia: să facă locuri de muncă. Să ne uităm la Bihor, să ne uităm la Timiş, să ne uităm la Arad, la Cluj, la Braşov şi la alte judeţe care nu au şomaj, care nu dau ajutoare sociale doar ca să creeze dependenţă, care au parcuri industriale şi investitori, astfel încât să avem bunăstare pentru cetăţenii noştri. În Oltenia, speranţă este, dar administraţie am senzaţia că nu este. O administraţie care în Dolj produce 30.000 de şomeri mai bine pleacă acasă“.
Prin votul nostru din 11 decembrie 2016, DOAR PNL garantează că Doljul poate să depăşească, în sfârşit, starea de sărăcie în care l-au adus cei 26 de ani de administraţie PSD.

Comandat de PNL Dolj, executat de SC Media Sud Europa SA, CUI mandatar financiar 11160004

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS