Firma Collini Lavori din Italia a finalizat construcţia celui mai mare pod de peste râul Jiu. Este vorba în acelaşi timp de podul cu cea mai mare deschidere din România – 90 de metri. Podul are o lungime de 230 de metri. Construcţia metalică are o greutate totală de 600 de tone. Este fabricată în Italia dintr-un oţel special, ce nu necesită protecţie anticorozivă. Varianta de ocolire a municipiului Târgu Jiu face parte din Planul General de Mobilitate, care va duce la o fluidizare substanţială a traficului în municipiul Târgu Jiu, prin scoaterea transportului greu în afara oraşului. Valoare investiţiei este de aproximativ 30 milioane de euro, bani proveniţi de la Uniunea Europeană. Există şi o cofinanţare guvernamentală, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România. În funcţie de finalizarea procedurilor de expropriere, investiţia ar urma să fie gata anul viitor. Până la darea totală în folosinţă vor fi introduse în circuitul rutier unele segmente ce se apropie deja de finalizare. Lucrările la varianta de ocolire a municipiului Târgu Jiu sunt realizate în proporţie de peste 70%. Se lucrează pe tot tronsonul de 21 de kilometri, infrastructura fiind pusă la dispoziţia constructorului.
Gorj: Cel mai mare pod de peste râul Jiu a fost finalizat
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei