-1.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateSe încălzeşte în weekend

Se încălzeşte în weekend

Meteorologii au anunţat că vineri vremea se va încălzi în aproape toată ţara, iar în regiunile din sud şi din est, valorile termice vor deveni mult mai ridicate decât cele obişnuite în prima decadă a lunii decembrie. Temperaturile maxime se vor încadra, vineri, între -1…0 grade izolat în Transilvania şi 13…14 grade în sudul Olteniei, dar şi în zona deluroasă a Munteniei.
În Transilvania local vor persista norii josi şi se va semnala ceaţă, asociată cu burniţă, iar în rest vor fi înnorări temporare, izolat va ploua slab în nord şi în est şi vor fi precipitaţii mixte în zona montană. În orele dimineţii vor fi condiţii de polei.
Vântul va continua să sufle tare pe crestele montane, iar în rest va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale, temporare, îndeosebi în nordul Moldovei, sudul Olteniei şi pe litoral.
Vremea va continua să se încălzească și la munte, astfel încât, valorile termice se vor situa peste mediile multianuale. La amiaza vor fi 7 grade la Paltinis, 2 grade Predeal, 3 grade la Semenic si la Sinaia 1500, 5 la Arieseni (var) si -1 grade pe Vf. Toaca din masivul Ceahlau.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în Carpaţii Orientali, unde pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe mixte. Cu totul izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va prezenta intensificări temporare, iar pe creste va sufla tare. Pe văi şi în depresiuni, izolat va fi ceaţă.

Sâmbătă valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă a anului în majoritatea zonelor, dar în special în regiunile extracarpatice. Temperaturile maxime se vor încadra între 1…2 grade izolat în Transilvania şi 13…14 grade în zona deluroasă a Olteniei şi a Munteniei.
În sud şi sud-est, cerul va fi variabil, iar în rest va avea înnorări temporare şi izolat în nord şi nord-vest va ploua slab, iar la munte vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări în zona montană, îndeosebi pe creste.

Duminică, vremea va fi în general frumoasă şi caldă pentru această perioadă din an în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 4-5 in Transilvania, la Cluj Napoca si Miercurea Ciuc şi 15 grade la Drobeta Turnu Severin. Izolat, în orele dimineţii, vor fi condiţii de ceaţă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS