Fosta şefă a DIICOT, Alina Bica, condamnată la patru ani de închisoare, a fost supendată din funcţia de avocat, în urmă unei decizii luate de Consiliul Baroului Dolj.
Consiliul Baroului Dolj a luat decizia, în şedinţa de joi, de a-i suspenda Alinei Bica dreptul de a exercită profesia de avocat în conformitate cu prevederile articolului 50 din Statutul profesiei de avocat. Conform acestui articol, dreptul de a exercita profesia de avocat poate fi suspendat în cazul în care împotriva avocatului s-a pus în mişcare acţiunea penală sau s-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de natură să aducă atingere prestigiului profesiei, până la pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive. Decizia Consiliului Baroului Dolj este executorie, urmând să fie comunicată avocatului. Alina Bica poate ataca hotărârea în termen de 15 zile.
Suspendarea a mai fost pusă în discuţie în primăvara acestui an. La acea vreme însă, Alina Bica a făcut cerere de transfer la Baroul Bucureşti, cerere acceptată de Baroul Dolj. Baroul Bucureşti i-a respins, însă, cererea.
Alina Bica fost condamnată pe 29 noiembrie de Înalta Curte la o pedeapsa de patru ani de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă.
Baroul Dolj i-a suspendat Alinei Bica dreptul de a exercita profesia de avocat
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei